Blestemul gropilor de gunoi planează încă asupra primăriilor sucevene, care riscă să primească amenzi extrem de împovărătoare. Comisarii Gărzii de Mediu Suceava au termen două săptămâni pentru a controla situația din toate localitățile județului, primele controale la gropile de gunoi fiind pornite chiar de ieri, în zona Vatra Dornei.
Până la finele săptămânii trecute, 107 primării din județul Suceava aveau obligația să închidă gropile de gunoi și să facă toate demersurile necesare pentru ca deșeurile menajere și reciclabile să fie colectate și transportate la cele trei gropi care mai sunt încă deschise – Fălticeni, Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc, ori la Botoșani, dacă le este mai aproape.
Numai că, pe lângă aceste măsuri, primăriile trebuiau să se ocupe și de ecologizarea gropilor de gunoi existente, misiune destul de dificilă.
Până acum, de amenințarea amenzilor de sute de milioane de lei vechi, date pentru neîndeplinirea măsurilor de închidere a gropilor de gunoi, au scăpat doar 25 de localități sucevene.
În 12 localități, gropile de gunoi au fost desființate cu mult timp înainte de termenul limită impus de Uniunea Europeană, iar zonele respective au fost salubrizate și ecologizate: Frumosu, Crucea, Hîrtop, Vadu Moldovei, Dorna Arini, Ipotești, Moldovița, Vatra Moldoviței, Sadova, Breaza, Drăgușeni și Pojorâta.
Până la finele săptămânii trecute, alte 13 localități au notificat Agenția de Protecție a Mediului asupra începerii lucrărilor de ecologizare a platformelor de deșeuri: Forăști, Siminicea, Mitocul Dragomirnei, Izvoarele Sucevei, Fundu Moldovei, Frătăuții Vechi, Coșna, Bălăceana, Stulpicani, Rădășeni, Fântâna Mare, Liteni și Dărmănești.
Comisarul șef al Gărzii de Mediu Suceava, Adriana Iordache, a precizat că valoarea amenzilor care pot fi date primăriilor care nu s-au conformat obligațiilor de închidere a gropilor de gunoi pot ajunge la 50.000 lei (500 de milioane lei vechi), ori chiar la 100.000 lei (un miliard lei vechi), dacă se constată abateri de la mai multe norme legislative.