Sărbători în linia I

Peste 80 de intervenții ale pompierilor, în zilele de Crăciun



Din Ajunul Crăciunului și până duminică dimineață, ora 8.30, pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au intervenit la nu mai puțin de 82 de misiuni, dintre care nouă intervenții la incendii, 59 de misiuni SMURD și șapte la accidente rutiere.
Incendiu de pădure la Cacica
Zeci de oameni au intervenit miercuri după-amiază la un incendiu izbucnit în jurul orei 15.00 la fondul forestier de pe raza comunei Cacica, la fața locului fiind trimiși pompieri de la Solca, împreună cu voluntarii Serviciului Local pentru Situații de Urgență și angajați ai Ocolului Silvic Cacica, în sprijinul cărora au sărit și mai mulți cetățeni din comună.
La sosirea echipajelor de intervenție, flăcările cuprinseseră vegetație uscată, lăstari de arbori regenerați natural și resturi de exploatare forestieră, existând pericolul de propagare la întregul fond forestier.
Pompierii s-au chinuit aproape două ore să stingă incendiul, focul mistuind aproximativ 3.000 de metri pătrați de vegetație uscată și resturi de exploatare forestieră.
Flăcările au degradat de asemenea în jur de 30 de puieți de rășinoase și foioase, cu vârste cuprinse între 4 și 10 ani.
„Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, se arată într-un comunicat al ISU Suceava.
Gospodării distruse de flăcări
Cele mai multe incendii s-au înregistrat în a doua și a treia zi de Crăciun, la mai multe gospodării.
În localitatea Dealu, comuna Zvoriștea, flăcările au distrus acoperișul unei case, diverse materiale depozitate în podul locuinței și aproximativ 300 de kilograme de porumb, degradând planșeul și pereții casei, precum și tâmplăria din lemn (patru uși și trei ferestre). Cauza: efectul termic generat de coșul de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile.
La Arbore, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un depozit de furaje și un adăpost de animale au fost cuprinse de flăcările izbucnite în urma unui scurtcircuit produs la un conductor electric neizolat corespunzător.
„Au ars depozitul de furaje și adăpostul de animale pe o suprafață de 100 de metri pătrați, aproximativ trei tone de fân, patru metri cubi lemn de foc și 500 de kilograme de porumb boabe. S-au degradat pereții construcției, utilaje agricole și două tone de fân. În incendiu au pierit un cal, trei porci și 30 de păsări de curte”, precizează reprezentanții ISU Suceava.
Incendii și la Mălini, Milișăuți și Marginea
Efectul termic generat de un burlan metalic amplasat necorespunzător față de materialele combustibile a dus la izbucnirea unui incendiu și la o casă din Văleni, comuna Mălini, unde flăcările au mistuit acoperișul unei case de vacanță pe o suprafață de 90 de metri pătrați, mansarda pe 45 de metri pătrați și obiecte de mobilier de la parterul clădirii.
O sobă lăsată nesupravegheată a fost cauza izbucnirii unui alt incendiu la o gospodărie de pe raza oralului Milișăuți, acolo unde o anexă de aproximativ 30 de metri pătrați a fost făcută scrum, pompierii împiedicând propagarea flăcărilor la un saivan cu oi și un depozit de furaje.
Sâmbătă seară, alarma s-a dat la Detașamentul de pompieri Rădăuți, două autospeciale de stingere fiind trimise la o casă din comuna Marginea, unde ardea mocnit planșeul și un perete din dormitor, existând pericolul de propagare la întreaga locuință.
„Au ars planșeul și peretele pe o suprafață de 20 de metri pătrați și s-au degradat soba, ceilalți pereți ai camerei și o porțiune de 15 metri pătrați din planșeu”, susțin pompierii, precizând că incendiul a izbucnit ca urmare a efectului termic generat de sistemul de încălzire alimentat în exces și neizolat corespunzător față de materialele combustibile.



Recomandări