Peste 80 de fapte penale ce ar fi fost comise în timpul alegerilor, verificate de Poliție

Peste 80 de fapte penale ce ar fi fost comise pe durata procesului electoral de duminică sunt verificate de polițiști, sub coordonarea procurorilor, a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, informează Mediafax.Potrivit MAI, 300 de sesizări privind posibile fapte de încălcare a legii pe durata procesului de votare de duminică au fost înregistrate de minister, la nivel național, de la partide și diverși cetățeni, dar și ca urmare a acțiunilor structurilor operative ale instituției.”În urma verificărilor desfășurate până la această oră de către structurile Ministerului Afacerilor Interne, peste 40% dintre acestea, adică 130 de sesizări nu s-au confirmat. Cele mai multe au fost înregistrate în București și județul Dâmbovița, însemnând 42, respectiv, 36 de sesizări”, a precizat Dajbog.Oficialul MAI a mai spus că, tot duminică, nu au fost persoane reținute sau arestate pentru fapte comise în legătură cu procesul electoral.

Recomandări

În contextul codurilor galbene de vreme rea, prefectul a dispus activarea a cinci puncte de control rutier pentru verificarea echipării de iarnă a vehiculelor

Doi frați, trimiși în judecată pentru trafic internațional de droguri. Faptele au fost comise în timp ce își așteptau sentința în alt dosar

Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava
Doi frați din Siret au fost trimiși în judecată de procurorii de la DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

”Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal este funcțional” – răspund autoritățile solicitării AUR referitoare la o posibilă fraudă electorală