Astăzi, cu începere de la ora 9:00, se va desfășura prima probă din cadrul evaluării naționale a elevilor de clasa a VIII-a, respectiv proba scrisă la limba și literatura română. La nivelul județului Suceava sunt așteptați să participe peste 7.000 de absolvenți ai ciclului gimnazial, care vor susține examenul în 165 de unități de învățământ.
Accesul elevilor în săli este permis până cel târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfășoară probele scrise. Testarea durează două ore, timp în careelevii vor avea de rezolvat subiecte structurate pe două mari cerințe, fiecare cu mai multe subpuncte. Elevii vor fi supravegheați de doi profesoride altă specializare decât disciplina la care se dă examen, proveniți din unitatea de învățământ respectivă,examinații fiind așezați câte unul în bancă.
Potrivit insp. Mariana Drumea, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Școlar Suceava, corectarea lucrărilor se va face în 11 centre de evaluare din județ. Notarea se realizează de către doi profesori care lucrează în săli separate.
De menționat că în toate centrele de examinare vor fi montate sisteme de supraveghere video și audio. Frauda și tentativa de fraudă atrag după sine eliminarea din sală și acordarea notei 1 la lucrarea respectivă.
Centrul Național pentru Evaluare și Examinare (CNEE) a elaborat zece variante de subiecte, în conformitate cu programa pentru evaluarea națională la clasa a VIII-a. Subiectele au un nivel mediu de dificultate și permit rezolvarea în 120 de minute. Extragerea variantei de subiect va avea loc în această dimineață, varianta urmând să fie transmisă către centrele de comunicare.
Evaluarea națională la clasa a VIII-a va continua marți, 23 iunie, cu proba la limba și literatura maternă, respectiv miercuri, 24 iunie, cu proba de matematică. Rezultatele se vor afișa pe 26 iunie, până la ora 16.00, în intervalul 16.00-20.00 fiind așteptate contestațiile. Rezultatele finale, după contestații, vor fi publicate marți, 30 iunie.
Absolvenții claselor a VIII-a au luat vacanță cu o săptămână mai devreme decât colegii lor, astfel, ei având la dispoziție încă șapte zile pentru a se pregăti în vederea susținerii primului examen important din viața lor. Evaluarea națională se desfășoară, anual, într-o singură sesiune.
După examen urmează admiterea la liceu
Elevii vor intra la liceu în aceleași condiții din 2014, în funcție de mediile generale cu care absolvă ciclul gimnazial și de notele pe care le obțin la probele evaluării naționale. Admiterea în clasa a IX-a se face prin repartizare computerizată, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, în baza opțiunii candidatului pentru filiera, profilul, specializarea sau domeniul respectiv și în limita locurilor aprobate prin planul de școlarizare. Repartizarea are loc pe 14 iulie.
Media generală a notelor obținute la evaluare va reprezenta 75% din media finală a admiterii. Celelalte 25 de procente le reprezintă media anilor de gimnaziu.