Pentru că nu au obținut note de promovare la toate disciplinele de învățământ, 756 de elevi de clasa a VIII-a vor spune “pas” examenului de evaluare națională care se va desfășura în perioada 25-27 iunie. Pe lângă aceștia, 92 de școlari care au absolvit ciclul gimnazial au refuzat să se înscrie pentru a susține testările în acest an.Elevii au avut, la început acestei săptămâni, trei zile la dispoziție pentru a-și depune cererile de înscriere pentru examenul de admitere la liceu.
Potrivit insp. Laura Hacman, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, “în anul școlar 2012-2013, 7.685 de elevi au urmat cursurile clasei a VIII-a, iar dintre aceștia 6.929 au promovat ciclul gimnazial. Pentru evaluarea națională s-au înscris 6.837 de elevi”.
Aceștia au terminat cursurile cu o săptămână mai devreme decât colegii lor, respectiv pe 14 iunie, însă nu s-au bucurat pe deplin de vacanță, dat fiind faptul că multe școli au organizat, în săptămâna care precede examinarea, sesiuni de pregătire la disciplinele de examen.
Sălile de examen vor avea montate camere de supraveghere
Emoțiile absolvenților de clasa a VIII-a care susțin examenul de evaluare națională 2013 încep pe 25 iunie, când e programată proba la limba și literatura română. Două zile mai târziu, elevii vor fi examinați la matematică. Rezultatele se afișează pe 29 iunie.
Toate sălile de examen din județ vor avea montate camere de supraveghere, astfel că elevii vor trebui să se abțină să trișeze în vederea obținerii unei note bune. Camerele vor fi amplasate în clasele în care absolvenții claselor a VIII-a susțin probele, în sălile în care se descarcă și se multiplică subiectele, precum și în sălile în care se preiau și se depozitează lucrările scrise. Totodată, supravegherea va mai fi asigurată, pentru fiecare sală, de doi asistenți, cadre didactice de altă specializare decât disciplina la care se dă examen, proveniți din unitatea de învățământ respectivă.
Frauda sau tentativa de frauda a elevilor atrag după sine eliminarea din sală și acordarea notei 1 pentru lucrarea respectiva.
Testarea se va susține în 154 de centre de testare, stabilite de IȘJ. Totodată, instituția a desemnat 29 de centre de comunicare a subiectelor.
Centrul Național pentru Evaluare și Examinare va elabora zece variante de subiecte, în conformitate cu programa pentru evaluarea națională la clasa a VIII-a, din care va fi extrasă o varianta de subiect în dimineața zilei de examen.
În 2012, 7.063 de elevi suceveni au susținut examenul de evaluare națională.