Peste 70% dintre români și-au redus consumul sau au apelat la produse mai ieftine, în acest an, resimțind efectele crizei economice, potrivit unui studiu realizat de Mednet Marketing Research Center.
Chiar dacă în perioada februarie-decembrie 2011 a scăzut procentul celor care declară că sunt afectați de criză în mare și foarte mare măsură, de la 53,2% în februarie 2011 la 42,8% în decembrie, studiul arată că la nivel perceptiv criza este prezentă în continuare în viețile românilor, se arată într-un comunicat al Mednet.
Efectele crizei asupra familiilor respondenților se referă la creșterea preturilor (59%), reducerea salariului sau a câștigurilor salariale (47,9%), pierderea locului de muncă (18,6%), creșterea ratelor la credite din cauza devalorizării leului (15%) și pierderea sau diminuarea beneficiilor extra-salariale (13,8%).
De asemenea, criza economică are în continuare impact asupra comportamentului de consum al românilor. În acest context, studiul arată că deși bazinul celor care nu și-au modificat comportamentul de consum este relativ stabil de la un an la altul (22,5% în 2011 față de 22,8% în 2010) 72,2% și-au redus consumul sau au apelat la produse mai ieftine (46,3% au cumpărat aceleași produse, dar în cantitate mai mică, 10% au cumpărat produse mai ieftine, dar în aceeași cantitate, iar 15,9% au cumpărat produse mai ieftine și în cantitate mai mică).
Studiul a fost realizat pe un eșantion reprezentativ pentru București și orașele cu peste 100.000 locuitori, în perioada 7 – 12 decembrie 2011.
Mednet Marketing Research Center activează în domeniul cercetării de piață din anul 2000, fiind membră ESOMAR (The World Association for Research Professionals) și SORMA (Societatea Română de Marketing și Cercetarea Opiniei Publice).