Peste 70 de opozanți ai proiectului Roșia Montană au participat la un flash-mob în fața PD-L Cluj



Peste 70 de persoane au participat, ieri seară, la o acțiune de protest de tip flash-mob în fața sediului PDL Cluj, participanții arătând cartonașe roșii adresate președintelui Traian Băsescu pentru susținerea sa față de proiectul minier de la Roșia Montană.
Protestatarii – peste 70 de persoane – s-au adunat în fața sediului PDL Cluj din municipiul Cluj-Napoca, având afișe pe care scria „Salvați Roșia Montană”, „Hai că ne-ai tras în piept, Băse!”, „Politica RMGC în România – Merci pentru aur, păstrați cianura”, „Nu suntem PSD, PD-L, PNL. Nu ne confiscați mișcarea. Rușine presei captive”.
Persoanele participante la acțiune au ridicat cartonașe roșii, iar pe unele scria „Băsescu out”.
Una dintre participantele la flash-mob a declarat că președintele Traian Băsescu ar trebui să iasă din acest joc și să nu facă parte din echipa RMGC.
„Am aflat de pe Facebook că se strâng în fața PD-L Cluj cei care nu sunt mulțumiți de poziția președintelui Băsescu de susținere a proiectului minier de la Roșia Montană. Sunt revoltată de modul în care se susține un interes privat, în detrimentul celui public. I-am dat cartonașul roșu președintelui Băsescu, ceea ce înseamnă că ar trebui să iasă din acest joc, să se abțină și nu ar trebui să își asume rolul de jucător în echipa RMGC”, a spus aceasta.
Un alt protestatar a afirmat că președintele Traian Băsescu ar trebui să se gândească „mai bine înainte de a susține pe față acest proiect minier”, iar PD-L ar trebui să se gândească înainte de a aplica politica dictată de șeful statului.
Acțiunea a durat cinci minute, iar participanții au fost legitimați de către jandarmi și polițiști.
Un astfel de protest s-a desfășurat, marți seară, și în fața Palatului Cotroceni. Președintele Traian Băsescu a mers în mijlocul celor peste o sută de participanți la flashmob și le-a spus că nu renunță la punctul său de vedere privind proiectul de la Roșia Montană, opinie care este bazată pe consultări cu specialiști.
Traian Băsescu a declarat, luni, la Roșia Montană, că proiectul de exploatare a aurului a stat îngropat din 1997 din cauza lașității politicienilor, care „nu au vrut să îi doară capul”.
„Poate interveni și lașitatea. Am văzut-o la foarte mulți oameni politici. Dacă acest proiect stă îngropat din 1997 până acum, să știți că unul din motivele serioase este lașitatea oamenilor politici, care nu au vrut să-i doară capul. Dacă ne găsea în plină exploatare creșterea de preț la aur? Dacă se dădea drumul la proiect din ’97 ne găsea creșterea prețurilor la aur în plină exploatare”, s-a întrebat președintele.
Băsescu i-a spus unui jurnalist că și presa este lașă, pentru că nu vrea să arate realitatea. Întrebat de acesta dacă vrea să spună că premierul Emil Boc este laș, Băsescu a răspuns: „Vă fac lași și pe dumneavoastră, toți cei care știți, dar nu aveți curaj să vă asumați să spuneți cinstit ce este aici. Toți ascundeți realitatea de la Roșia Montană – poluarea și afectarea gravă a mediului ca urmare a exploatării de către stat. Nu mă refer la premier, că nu el a fost ministrul Mediului, nu el a fost ministrul Culturii până acum. Premierului trebuie să-i vină niște miniștri cu soluțiile. Dar toți s-au ferit”.
Și cu această ocazie Băsescu s-a declarat în favoarea derulării proiectului minier, spunând că „orice țară care are resurse trebuie să le folosească”. De asemenea, el a susținut că prin derularea acestei investiții s-ar crea locuri de muncă.