Peste 70 de infracțiuni, majoritatea de evaziune fiscală, au fost constatate de polițiști, în ultima săptămână, în urma unor controale vizând operațiunile cu produse cerealiere și de panificație, 64 de persoane fiind cercetate penal și fiind date peste 3.100 de sancțiuni.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Poliția Română, în ultima săptămână au fost făcute 7.749 de controale pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul operațiunilor cu produse cerealiere și de panificație, la aceste acțiuni participând aproape 4.600 de polițiști. Astfel, au fost verificate 1.648 de societăți comerciale, 992 de persoane fizice și 5.109 de mijloace de transport.
Polițiștii au constatat 74 de infracțiuni, dintre care 38 de evaziune fiscală. Totodată, 64 de persoane sunt cercetate penal, fiind suspectate de comiterea acestor infracțiuni.
De asemenea, polițiștii au aplicat 3.166 de sancțiuni contravenționale, dintre care 482 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 5 la OUG 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale și 2.679 la alte acte normative.
Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate se ridică la 1.290.298 de lei.
Valoarea totală a bunurilor care au fost indisponibilizate în cadrul dosarelor penale și ca urmare a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 110.701 de lei.
Totodată, au fost indisponibilizate patru autovehicule, în valoare totală de 77.100 de lei, și a fost suspendată/oprită activitatea la trei unități de morărit și panificație.
Din 1 septembrie,au loc controale la nivel național pentru combaterea evaziunii în domeniul panificației. De la începutul activităților, au fost constatate 1.874 de infracțiuni, dintre care 1.193 prevăzute de Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, fiind cercetate penal 1.619 de persoane.
Tot de atunci, au fost aplicate 61.608 de sancțiuni contravenționale, dintre care 10.447 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 456 la O.U.G. 12/2006 modificată pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale și 50.705 la alte acte normative, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate, fiind de 26.778.572 lei.
Valoarea totală a bunurilor care au fost indisponibilizate în cadrul dosarelor penale și ca urmare a contravențiilor constatate este de 30.515.772 de lei și au fost luate măsuri de confiscare sau indisponibilizare a 113 mijloace de transport în valoare de 3.323.234 lei.
Totodată, valoarea bunurilor ridicate în vederea confiscării a fost de 2.975.920 lei.
De asemenea, a fost suspendată/oprită activitatea la 53 unități de morărit și panificație, în urma neregulilor constatate cu ocazia controalelor efectuate.