Peste 70 de amenzi date în cadrul a 37 de controale în domeniul silvic



Peste 70 de amenzi date în cadrul a 37 de controale în domeniul silvic
Peste 70 de amenzi date în cadrul a 37 de controale în domeniul silvic

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice Suceava și cei din cadrul subunităților teritoriale de poliție, în cooperare cu specialiștii Gărzii Forestiere Suceava și ai Direcției Silvice Suceava, au organizat în perioada 13-19 mai acțiuni punctuale pe raza județului, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul exploatării, transportului, depozitării și prelucrării masei lemnoase. Au fost efectuate 37 de controale, fiind constatate 5 infracțiuni și aplicate 71 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 67.515 lei. Polițiștii au mai confiscat 64,12 mc material lemnos, din care faptic 42,37 mc și valoric 21,75 mc.



Recomandări

Polițiștii de la Vadu Moldovei au dat amenzi mari după ce au verificat în amănunt avizele de transport a două autoutilitare cu lemn

Polițiștii de la Vadu Moldovei au dat amenzi mari după ce au verificat în amănunt avizele de transport a două autoutilitare cu lemn