Peste 65 de modele de mașini vor fi expuse la Salonul Auto Bucovina



Parcarea Shopping City
Parcarea Shopping City

Peste 65 de modele de autoturisme vor fi expuse începând cu mijlocul acestei săptămâni în parcarea Shopping City Suceava, în cadrul ediției de anul acesta a Salonului Auto Bucovina. Evenimentul este organizat, în perioada 23 – 26 iunie, de către Camera de Comerț și Industrie Suceava, în parteneriat cu Shopping City Suceava. În cadrul ediției de anul acesta a Salonului Auto Bucovina vor fi prezente peste 25 de mărci de autoturisme, iar vizitatorii vor putea admira și testa peste 65 de modele.
Manifestarea este specializată în autoturisme, autoturisme de teren, microbuze, autocare, vehicule utilitare ușoare, autocamioane, biciclete, motorete, scutere, ATV-uri, motociclete, echipamente și accesorii pentru autovehicule, echipamente și aparatură pentru service auto, piese și accesorii auto, car audio & security, tuning, închirieri auto, școli de șoferi, echipamente și aparate pentru sport și agrement.
Expoziția de mașini va putea fi vizitată între orele 10:00 – 18:00. Potrivit organizatorilor, în cadrul salonului va fi organizată o tombolă la care se vor putea câștiga zboruri cu avionul oferite de Auto Mitric Suceava, zboruri cu planorul oferite de Aeroclubul „Grigore Baștan” Suceava, precum și curse gratuite oferite de pista de karting „Tokyo Drift” din parcarea Shopping City.
Nu în ultimul rând, concomitent cu Salonul Auto Bucovina va avea loc și a IV-a ediție a Târgului Expo Finance.