Peste 6.200 de elevi suceveni au susținut prima probă la evaluarea națională

Peste 6.200 de elevi suceveni au susținut prima probă la evaluarea națională
Peste 6.200 de elevi suceveni au susținut prima probă la evaluarea națională

Proba scrisă la limba și literatura română a examenului de evaluare națională, în județul Suceava, s-a desfășurat luni în 160 de centre de examen. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar, prof. Tatiana Vîntur, a declarat că la această probă s-au înscris 6.492 de candidați și s-au înregistrat 6.206 lucrări. Au absentat 286 de elevi.
Pentru 54 de elevi au fost adaptate condițiile de examen, conform procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare, iar 50 de candidați au beneficiat de mărirea timpului de lucru cu una sau două ore.
Următoarea probă scrisă, la matematică, se va desfășura miercuri, 25 iunie.
Subiectele și baremul de corectare sunt disponibile pe site-ul www.subiecte.edu.ro, în fiecare zi cu probă scrisă, începând cu ora 15:00.
Evaluarea lucrărilor scrise se va realiza online, folosind platforma digitalizată destinată acestui proces. Pentru evaluare s-au înscris 426 de profesori suceveni, 231 la limba și literatura română și 195 la matematică.
Evaluarea națională a absolvenților clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial.

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților i-a premiat pe elevii suceveni cu rezultate deosebite la Evaluarea Națională și la Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea 2025

Calendarul bacalaureatului revine la varianta clasică, cu probe orale și scrise la finalul anului școlar