Peste 60.000 de credincioși au asistat duminică noapte la slujba de la Mănăstirea Nicula



Peste 60.000 de credincioși au asistat, în noaptea de duminică spre luni, la slujba prohodului Adormirii Maicii Domnului, care a fost oficiată la un altar în aer liber, la Mănăstirea Nicula, din județul Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Zecile de mii de credincioși, cu lumânări în mână, au cântat și s-au rugat, scoaterea icoanei făcătoare de minuni fiind momentul cel mai așteptat de credincioși.
La două ore după miezul nopții, credincioșii au înconjurat biserica de trei ori, având în fața lor preoți care au purtat icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria.
Mulți dintre credincioșii prezenți au înconjurat pe coate și genunchi o capelă de lemn aflată în curtea mănăstirii, rugându-se pentru iertarea păcatelor.
Slujbele s-au încheiat cu cuvântul de învățătură al episcopului Lucian Mic, de la Carașebeș, invitat special la acest moment. Ceremonia nu a fost lipsită de incidente, unui preot în vârstă de 60 de ani făcându-i-se rău. Potrivit medicilor de pe ambulanță, acesta a suferit un preinfarct și a fost transportat la spitalul din Gherla.
Luni dimineață, Liturghia a început la ora 9.00 și a fost oficiată pe altarul amenajat afară, de șase ierarhi în frunte cu IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.
Peste 50.000 pelerini au asistat, ieri dimineață, la slujba de la Mănăstirea Nicula.
Starețul Mănăstirii Nicula, Andrei Coroianu, a apreciat că, de vineri până luni, peste o sută de mii de credincioși au venit să se roage la Nicula.