Judo

Peste 600 de sportivi, la finalele naționale de la Gura Humorului

Sala de sport din Gura Humorului va găzdui Campionatul Național de Judo
Sala de sport din Gura Humorului va găzdui Campionatul Național de Judo

La finalul acestei săptămâni, orașul Gura Humorului va fi din nou gazda unor finale de Campionat Național la Judo, mai exact la cele rezervate sportivilor sub 11 și 13 ani. Aceasta este pentru a patra oară când Clubul Sportiv Școlar din Gura Humorului organizează o finală, după ce anii precedenți a găzduit Campionatele Naționale sub 15 și 17 ani. Competiția, organizată de CSȘ Gura Humorului, ISJ și DSJ Suceava, în colaborare cu Primăria orașului Gura Humorului se va desfășura la sala polivalentă din parcul Ariniș, sâmbătă și duminică începând cu orele 9.30, cei peste 600 de sportivi ce și-au anunțat prezența având la dispoziție nu mai puțin de trei suprafețe de luptă.
„Este pentru prima dată când găzduim o competiție cu un număr foarte mare de participanți și de aceea sper să ne descurcăm onorabil. În primă fază ne-am dorit să organizăm finalele under 20, dar federația a hotărât că este mai bine să vină copii aici, tocmai pentru a îmbina utilul cu plăcutul, oaspeții având ocazia să viziteze Bucovina și în special mănăstirile”, a declarat antrenorul secției de judo a CSȘ Gura Humorului, Mihail Ciocoiu.
Acesta a mai declarat că secția pe care o conduce va participa în concurs cu un număr de șapte sportivi, obiectivul pentru finale fiind cel puțin o medalie, dar cu siguranță acesta va fi depășit.

Recomandări

Construirea variantei ocolitoare a orașului Gura Humorului a fost scoasă la licitație de Consiliul Județean

Eșec în negocierile dintre conducerile cluburilor Cetatea Suceava și Șoimii Gura Humorului pentru formarea unei singure echipe

Șoldan anunță că șoseaua de centură a orașului Gura Humorului va fi scoasă la licitație până la finalul anului 2025