Date oficiale

Peste 600 de pacienți cu COVID-19 sunt internați la Spitalul Județean Suceava

Spitalul Județean Suceava
Spitalul Județean Suceava

În Spitalul Județean Suceava erau internați luni peste 600 de pacienți confirmați cu COVID-19. Informația a fost furnizată de generalul-maior în rezervă Ionel Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătății, cel care coordonează activitatea spitalului din Suceava.
Acesta a menționat că a făcut o solicitare către autoritățile locale pentru a transforma căminul Colegiului ”Spiru Haret” în spital suport pentru îngrijirea pacienților care au forme ușoare ale noului coronavirus și care sunt aproape de a fi externați.
”Ne așteptăm și la pacienți care vor veni cu forme medii sau grave și trebuie să fim pregătiți, să avem locuri în spital. În plus, dorim să apelăm la medicii pensionari pentru a face telemedicină prin intermediul DSP Suceava. Persoanele aflate la domiciliu vor primi recomandări cu privire la tratamentul pe care trebuie să-l urmeze, iar dacă situația este mai gravă pacientul va fi preluat de ambulanță și adus la spital”, a arătat generalul-maior în rezervă Ionel Oprea.
El a mai menționat că se dorește aducerea a încă unui medic epidemiolog la Suceava care să o sprijine pe directoarea interimară a DSP pentru ca aceasta să poată face față numărului mare de cazuri, în special după problemele care au apărut la spitalele din Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc.
”Cu calm, înțelegere, înțelepciune și disciplină socială care se impune în aceste condiții de molimă spun că vom reuși să depășim momentele dificile. Important este că există implicare și solidaritate, oameni care au acceptat să vină la București, Brașov, Cluj sau Iași pentru a ajuta Suceava, or acesta este un semnal foarte îmbucurător. Există și oameni care s-au oferit să ne ajute ca voluntari, dar trebuie să stabilim un protocol cu cei de la ISU pentru a putea face totul legal”, a completat generalul-maior în rezervă Ionel Oprea.

Recomandări

Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pregătit să preia pacienți de la Spitalul de copii ”Sf. Maria” din Iași

Hramul Bisericii „Sf. Ierarh Nicolae” de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Programul slujbelor

Dialog cu specialiști din mai multe domenii pentru viitorul verde, organizat de Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava

Două funcții de director și cel puțin două de șef de serviciu, eliminate de managerul Spitalului Clinic din Suceava, Larisa Blanari