Peste 600 de angajați de la Vamă vor fi disponibilizați



Peste 600 de angajați ai Autorității Naționale a Vămilor (ANV), reprezentând o treime din numărul salariaților care au primit preaviz, vor fi disponibilizați, iar testările în urma cărora se va face selecția vor avea loc în perioada 18-29 iulie, potrivit președintelui ANAF, Sorin Blejnar.
„Vor pleca cel puțin 600 de angajați. Vor fi niște testări, teste grilă, urmate de interviuri. Vor pleca și șefi, adică cei care vor cădea la această testare internă. Șefii trebuie să facă minimum 70 puncte din 100, iar executivii 50 din 100”, a afirmat Blejnar, prezent miercuri la Vama Giurgiu.
El a menționat că întrebările pentru teste vor fi stabilite de către o comisie, iar regulamentul va fi postat pe site-ul ANAF.
Șeful ANAF a adăugat că recent au primit preaviz 1.852 de angajați din Autoritatea Națională a Vămilor, 1.062 din Garda Financiară și 2.785 din direcțiile finanțelor publice județene.
Blejnar a afirmat la finele lunii iunie că de la Garda Financiară vor pleca cel puțin 291 de salariați.
La începutul lunii iunie, Guvernul a decis desființarea unui număr total de 4.927 posturi din ANAF, dintre care 1.200 ocupate. Alte locuri au fost desființate la Autoritatea Națională a Vămilor (1.427 posturi, dintre care 600 ocupate) și Garda Financiară (713 posturi, dintre care 300 ocupate).
Restructurarea ANAF este și una dintre condițiile pe care autoritățile române trebuia să le îndeplinească până la prima evaluare a acordului cu FMI.