Ministerul Educației Naționale (MEN) a centralizat datele privind rezultatele probelor susținute în cadrul simulării naționale pentru examenul de bacalaureat, atât pentru elevii clasei a XI-a, cât și pentru elevii clasei a XII-a.
Analizele efectuate arată că elevii clasei a XII-a din județul Suceava au obținut note peste 5, astfel: 64,78% la limba română, 93,75% la limba maternă, 48,05% la proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) și 62,15% la proba la alegere a profilului. La nivelul județului, peste 5.500 de elevi de clasa a XII-a au susținut simularea examenului maturității.
Din punct de vedere al promovabilității la disciplina limba română, Suceava s-a clasat pe locul al doilea la nivel național, după Sibiu, județ care a înregistrat o rată de promovabilitate de 65,31%. Totodată, la proba la alegere a profilului, rata de promovabilitate este a treia la nivel național după Brăila (67,79%) și Iași (64%).
Primul loc la note peste 5 la limba română, la clasa a XI-a
În ce privește situația pentru clasa a XI-a, aceasta se prezintă astfel: la proba de limba română 59,76% dintre elevi au luat note peste 5, la proba pentru limba maternă 52,17%, iar la proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) 44,74% au luat note de trecere.
La limba română, Suceava ocupă primul loc pe țară în ceea ce privește numărul notelor peste 5. La proba de alegere a profilului (matematică sau istorie), Suceava a ocupat locul al treilea.
Peste 6.500 de elevi suceveni din clasele a XI-a au fost prezenți la testarea organizată de MEN.
Rezultate peste media națională
Deși slabe, rezultatele obținute de elevii suceveni sunt peste media națională. La nivel național, în cazul elevilor claselor a XII-a, situația notelor peste 5 se prezintă astfel: 52,8% la limba română, 67,78% la limba maternă, 42,51% la proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) și 53,92% la proba la alegere a profilului.
În cazul elevilor de clasa a XI-a, centralizarea MEN arată că la limba română 44,22% dintre candidați au luat note peste 5, la proba pentru limba maternă – 62,42%, iar la proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie) – 36,32%.
Rezultatele obținute la simulările naționale din anul școlar 2013-2014 nu vor fi trecute în catalog, „dar sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”, potrivit metodologiei.
Scopul organizării de către MEN a simulării probelor scrise de bacalaureat, atât pentru clasa a XI-a, cât și pentru clasa a XII-a, este, pe de o parte, familiarizarea elevilor cu rigorile acestui tip de examen, iar pe de altă parte, de a ajuta elevii să conștientizeze nivelul de pregătire, înainte de bacalaureat, și de a lua măsuri în consecință pentru îmbunătățirea rezultatului final.
Elevii clasei a XI-a nu au susținut proba la alegere. De asemenea, elevii clasei a XI-a au susținut proba la istorie (proba obligatorie a profilului) în baza programei parcurse pentru clasa a XI-a, și nu a XII-a, așa cum se procedează în cadrul examenului național de bacalaureat.
Calendarul examenului de bacalaureat
Sesiunea din vară a bacalaureatului debutează la data de 10 iunie cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). În perioada 11-13 iunie 2014 va avea loc evaluarea compețentelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, 16-20 iunie 2014 – evaluarea compețentelor digitale, 23-27 iunie 2013 – evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională. Probele scrise vor avea loc în intervalul 30 iunie – 4 iulie 2014. Rezultatele vor fi afișate pe 7 iulie.