Învățământ

Peste 60% din școlile din județ nu sunt autorizate

– Doar 186 din cele 502 școli din județ dețin în momentul de față autorizație de funcționare
Mai mult de 60% din școlile din județul Suceava nu dețin în momentul de față autorizație de funcționare, deși până la începerea noului an școlar au mai rămas aproximativ trei săptămâni. Anunțul a fost făcut de subprefectul județului, Alexandru Băișanu, care a declarat că această situație a fost adusă la cunoștința ministrului educației, Mihail Hărdău, în cadrul unei videoconferințe care a avut loc în cursul zilei de ieri. Băișanu a precizat că potrivit unei situații privind starea în care se află unitățile de învățământ din județul Suceava, din cele 502 școli, doar 186 dețin autorizație de funcționare. La fel de gravă este și situația în ceea ce privește dotarea școlilor și asigurarea unor condiții decente elevilor. Astfel, în momentul de față 236 de școli nu dispun de apă curentă, iar alte 134 nu au instalații sanitare. O situație asemănătoare se întâlnește și la nivelul grădinițelor din județ, în condițiile în care din cele 468 de astfel de unități, doar 103 au autorizații de funcționare. De asemenea, în județ există 214 grădinițe care nu au montate instalații de alimentare cu apă, și 158 de unități în care nu există grupuri sanitare. Alexandru Băișanu a ținut să mai precizeze că dacă în cazul școlilor, 30 de unități de învățământ sunt incluse în programe de modernizare, nu același lucru se poate spune și despre grădinițe, la care nu se vor executa astfel de lucrări. În ceea ce-l privește pe șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Carcalete, acesta a precizat că în momentul de față nu se cunoaște numărul școlilor din județ care vor primi autorizație de funcționare. „Aceasta deoarece acțiunea de autorizare a demarat de puțin timp, și se va finaliza la începutul lunii septembrie. La momentul respectiv vom ști câte școli vor mai primi această autorizație”, a spus Petru Carcalete.

Recomandări

Clădiri scutite de impozit. Veteranii de război, foștii deținuți politic și persoanele deportate nu plătesc impozit pe locuință

IPS Calinic i-a transmis primarului Bogdan Loghin că „Biserica nu răspunde la presiuni, fie ele și voalate, și nu se lasă implicată într-un registru al avertismentelor, rămânând statornică în adevăr”