Peste 60% din români nu sunt de acord cu eutanasierea maidanezilor; doar 7% ar adopta unul



Peste 60 la sută dintre români nu sunt de acord cu eutanasierea maidanezilor, în timp ce 28 la sută susțin această soluție, însă numai 7% sunt într-adevăr dispuși să adopte un câine comunitar, iar 64 la sută nu sunt deloc dispuși, potrivit unui studiu realizat de Mercury la solicitarea Vier Pfoten, informează Mediafax.În ceea ce privește eutanasierea ca soluție în problema câinilor maidanezi, 50 la sută dintre respondenți au spus că sunt în total dezacord, 12 la sută, în dezagord, 10 la sută au fost nehotărâți, 8 la sută s-au declarat de acord, iar 20 la sută, total de acord.Românii au fost întrebați și de intențiile de vot în legătură cu acest subiect, iar cei mai mulți – 66 la sută – au răspuns că nu ar vota un partid care susține eutanasierea, în timp ce 25 la sută ar vota cu o asfel de formațiune.De asemenea, peste jumătate dintre respondenți – 58 la sută – au spus că nu sunt de acord ca primăria să finanțez eutanasierea, 33 la sută fiind însă de acord.



Recomandări