Dezbatere

Peste 60 de specialiști de formație interdisciplinară din județele Suceava, Neamț, Vaslui, Iași, Botoșani s-au întâlnit miercuri la Muzeul de Istorie

Camelia Iordache, președinta Salvați Copiii – Filiala Suceava
Camelia Iordache, președinta Salvați Copiii – Filiala Suceava

Salvați Copiii a organizat miercuri, 31 mai, la Muzeul de Istorie, sala de conferințe, dezbaterea „Protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – aspecte legale și bune practici de intervenție”, manifestare care a reunit peste 60 de participanți, specialiști de formație interdisciplinară, atât din instituții de la nivel județean, cât și local, inclusiv din mediul rural, din județele Suceava, Neamț, Vaslui, Iași, Botoșani. Statisticile oficiale ale Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție cu privire la copiii cu unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate au înregistrat o creștere semnificativă în ultima perioadă, de la 85.000 de copii în decembrie 2015 la peste 95.000 în decembrie 2016. În Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, potrivit datelor Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, numărul copiilor care au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate este de 32.076. Camelia Iordache, președinta Salvați Copiii – Filiala Suceava, a declarat că „amploarea fenomenului copiilor cu părinții plecați la muncă în străinătate face necesară dezvoltarea unei rețele de servicii specializate destinate acestor copii. Organizația Salvați Copiii a creat astfel de servicii, adresate atât copiilor, cât și părinților lor și persoanelor în grija cărora au rămas aceștia, începând cu anul 2010, prin intermediul a 17 programe locale. În toată această perioadă, specialiștii Salvați Copiii – psihologi, asistenți sociali și cadre didactice – au dezvoltat și validat bune practici de intervenție psihologică, socială și educațională”. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Protecție și educație pentru copiii afectați de migrația pentru muncă în străinătate, implementat de Salvați Copiii cu sprijinul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și al Ministerului Educației Naționale, în parteneriat cu inspectorate școlare județene, direcții generale de asistență socială și protecția copilului, servicii publice de asistență socială și școli, beneficiind de suportul financiar al The Velux Foundations. Proiectul, după cum a mai spus Camelia Iordache, urmărește reducerea impactului negativ al migrației economice a părinților asupra copiilor rămași acasă.

Recomandări

Binecuvântare arhierească la Biserica „Acoperământului Maicii Domnului” din cadrul Așezământului de copii din Rădăuți

Copii cu tulburări de spectru autist au petrecut câteva zile de relaxare în Tabăra Respiro, organizată la Vama

Copii cu tulburării de spectru autist au petrecut câteva zile de relaxare în Tabăra Respiro, organizată la Vama
Copii cu tulburării de spectru autist au petrecut câteva zile de relaxare în Tabăra Respiro, organizată la Vama

„Unde este acasă?”, acțiune de susținere a copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate

Mai mulți copii adoptați, dar și bătrâni de la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică de la Sasca Mică au marcat, împreună, Ziua Adopției