Peste 60 de copii și tineri au participat recent la „Peripeții de vară”, la Muzeul Arta Lemnului Câmpulung Moldovenesc, un program inedit conceput de trainerul Șerban Raia și echipa invitată de la Salvamont Suceava.
Evenimentul, aflat la a II-a ediție, a avut ca temă: „Ce înseamnă și cum devii un salvator montan?” și a adunat zeci de curioși, copii receptivi la experimentele noi prezentate de specialiști. În cadrul aceluiași eveniment a participat și Unitatea Canină Salvamont Suceava și oaspetele special Sologiuc Gheorghe (Solo Gheorghe), participanții aflând de la oaspeți ce înseamnă de fapt salvamont.
Trainerul Șerban Raia le-a propus și de această dată copiilor și tinerilor un atelier gratuit în care au descoperit o lume nouă, lumea salvatorilor montani, alături de echipa Salvamont Suceava (Ionuț Pascu Dumitru, Sepciu Claudiu Alexandru, Loredana Durnac și Nicolae Durnac), dar și Unitatea Canină Salvamont Suceava, prin sprijinul Consiliul Județean Suceava.
„Am explorat echipamente, am exersat prim-ajutor, am învățat despre responsabilitățile salvatorilor și am simțit ce înseamnă empatia în misiuni reale. Ne-au bucurat cele 5 drone aduse de Gheorghe Sologiuc, iar finalul a fost spectaculos: o competiție de forță pe coarda de escaladă. Mulțumiri speciale Muzeului Arta Lemnului, pentru găzduire și suport logistic, dar și Primăriei Câmpulung Moldovenesc, pentru mesele pliabile de lucru. Mulțumim, Salvamont Suceava, pentru lecțiile de curaj și dedicare”, a transmis responsabilul de proiect Șerban Raia, în vârstă de 28 de ani, care a crescut în Câmpulung Moldovenesc.
El a învățat cum să creeze schimbări radical pozitive în oameni, comunități și organizații. A absolvit Facultatea de Psihologie cu Neuroștiințe Cognitive la University of Nottingham (Marea Britanie) și apoi s-a format ca antreprenor social într-un curs alternativ Change Course, timp de doi ani, în Suedia.
Șerban Raia are o colaborare mai veche cu Muzeul Arta Lemnului Câmpulung Moldovenesc, unde organizează, joia, ateliere gratuite pentru copii, la care invitată traineri pasionați de ceea ce fac, cu dragoste pentru oameni, dar și cu rezultate extraordinare. Printre atelierele pe care deja le-a susținut la muzeul din Câmpulung Moldovenesc se numără: „Teatru Improvizațional”, „Regie film”, ”Realizare carte”, „Arte marțiale”, „Teatru Clasic”, „Intro Kayaking”, „Mindfulness”, „Libertate și Constrângere”, „Mandale” etc.








