Peste 60 de copii români neînsoțiți, repatriați din 16 țări. Cei mai mulți din Spania, Ungaria și Italia

Peste 60 de minori neînsoțiți găsiți în 16 țări au fost repatriați de la începutul anului, cei mai mulți din Spania, Ungaria, Italia și Franța, 17 dintre aceștia fiind în sistemul de protecție specială, arată Autoritatea pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, la solicitarea MEDIAFAX.Potrivit datelor înregistrate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în perioada 1 ianuarie – 1 septembrie au fost repatriați 66 de copii români neînsoțiți. Cei mai mulți au fost aduși din Spania (18), Ungaria (10), Italia (opt) și Franța (cinci), dar și din Canada, Germania, Marea Britanie (câte patru), SUA (trei), Grecia, Siria (câte doi), Danemarca, Elveția, Finlanda, Norvegia, Olanda și Suedia (câte unul).”După repatrierea celor 66 copii, direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului competente au propus măsura de protecție a întoarcerii în familie pentru 49 copii și măsura plasamentului într-un serviciu de protecție specială pentru 17 copii”, se arată în răspunsul transmis de ANPDCA, la solicitarea agenției MEDIAFAX.

Recomandări

Pentru 300 de copii, cei mai mulți din sistemul de protecție socială, învățați cum să folosească în siguranță mediul digital

Zeci de copii fără posibilități, ajutați de câteva ONG-uri cu burse, excursii, tabere, cursuri de limbi străine, calculatoare

Aproape 7.500 de refugiați ucraineni, dintre care 5.400 de copii, au primit ajutor în Centrele „Blue Dot” din Vama Siret