Peste 580.000 de persoane au primit venit minim garantat în 2010, numărul beneficiarilor fiind mai mare cu aproape 11.000 față de anul precedent, iar sumele alocate au depășit 497 de milioane de lei, cele mai multe persoane provenind din familii cu patru membri, potrivit Ministerului Muncii.
Numărul beneficiarilor de venit minim garantat a crescut în 2010 față de 2009 cu 10.763, ajungând la aproximativ 583.300, rezultă dintr-un document postat pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale (MMFPS).
Potrivit unei analize a MMFPS în cazul datelor statistice privind plata ajutorului social în anul 2010, valoarea medie calculată la nivel național a fost de 172 de lei pe familie beneficiară, respectiv 68 lei pe fiecare persoană dintr-o familie beneficiară.
Din document rezultă că pe măsură ce crește numărul de persoane din familie, crește și suma acordată acesteia ca ajutor social, excepție făcând familiile cu șase sau mai multe persoane, pentru care valoarea medie a ajutorului a fost ușor mai redusă decât cea calculată pentru familiile cu cinci persoane.
„În anul 2010, un număr însemnat de familii au solicitat acordarea de ajutoare sociale, fiind înregistrate cumulat la nivel național 69.122 de solicitări pentru acordarea acestei prestații, ceea ce înseamnă o medie lunară de 5.760 cereri. Trendul a fost descendent în prima parte a anului și apoi ascendent începând cu luna iulie. Valoarea maximă a fost de 8.836 de cereri, corespunzătoare lunii noiembrie. În luna decembrie au fost înregistrate 5.358 de cereri”, se arată în documentul prezentat de MMFPS.
Din cauza înrăutățirii situației economice a familiilor vulnerabile cu venituri mici, numărul de cereri aprobate sau repuse în plată a fost mult mai mare decât al cererilor înregistrate, decalajul dintre cerereile de repunere în plată și cererile noi variind între 3.400 și 9.832.
Acțiunile de control declanșate de MMFPS începând cu luna iunie au determinat o creștere accentuată a numărului de cereri suspendate în lunile iunie, iulie și august.
Cu toate acestea, la 31 decembrie 2010 erau în plată 269.214 cereri, cu 5.726 mai multe decât la sfârșitul lunii noiembrie și cu 26.937 mai puține decât cele înregistrate la 1 ianuarie 2010.
Legea 276/2010 a prevăzut ca plata drepturilor de ajutor social aferente lunii decembrie 2010, precum și a drepturilor restante până la 31 decembrie 2010 să se efectueze de către agențiile teritoriale de prestații sociale. Suma aferentă plății drepturilor curente și restante din luna decembrie 2010 a fost de 54.141.821 de lei, cu 15.453.966 de lei mai mare decât în luna anterioară.
„În luna decembrie 2010 s-au plătit 278.859 de ajutoare, mai mult cu 58.195 ajutoare față de luna noiembrie. Astfel, creșterea procentuală a numărului de ajutoare sociale plătite a fost de 26,4 la sută, iar a sumelor plătite a fost de 39,9 la sută, din cauza restanțelor plătite. Din analiza datelor cumulate la nivel de an rezultă că, la nivel național, în 2010 comparativ cu 2009 au fost plătite mai mult cu 10.763 ajutoare și o sumă mai mare cu 64.514.856 de lei”, se mai arată în document, precizând că numărul de ajutoare a crescut la 232.366 comparativ cu 221.603, iar sumele alocate au ajuns la 479.099.136 lei, față de 414.584.280 lei.
În medie, în anul 2010 au fost acordate 87.168 de ajutoare către persoane singure, cea mai mare parte a beneficiarilor fiind în familii formate din patru persoane.
„Deși persoanele singure au reprezentat 38 la sută din numărul total de familii beneficiare, acestea au primit un sfert din totalul sumelor alocate”, precizează MMFPS.
Corespunzător sumelor plătite la nivelul întregului an 2010, de 479.099.136 lei, suma medie lunară plătită în această perioadă a fost de 39.924.928 lei. Aproximativ 583.300 de persoane defavorizate au beneficiat de programul de acordare a venitului minim garantat.