Peste 57.000 de țărani pot depune, de marți, cereri pentru subvențiile pe teren



Începând de marți, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Suceava demarează campania de primire a cererilor de plată pentru subvențiile europene pe suprafață de teren, peste 57.000 de potențiali beneficiari primind deja acasă înștiințări cu privire la data și ora la care trebuie să se prezinte la unul dintre centrele locale APIA, pentru a solicita ajutorul financiar.
Din acest an cererile se depun doar online, fiecare potențial beneficiar primind în înștiințare un cont de utilizator și o parolă de acces. Pentru că este primul an de depunere a cererilor în acest format, iar mulți dintre cei vizați nu știu să folosească un calculator, cererile vor fi depuse cu ajutorul personalului specializat APIA.
Instituția are deschise centre locale în Suceava, Fălticeni, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Rădăuți, Siret, Botoșana și Vicovu de Sus. O situația aparte este cu marii fermieri, care solicită subvenții pentru mai mult de 50 de hectare de teren, care pot solicita ajutorul bănesc doar prin intermediul Centrului Județean APIA.
Pot solicita subvenții țăranii care cultivă cel puțin un hectar de teren agricol, format din parcele cu o suprafață de cel puțin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole sau viticole, suprafața minimă a parcelei poată să fie și de 0,1 hectare.
Cererile pentru subvențiile aferente anului 2011 se depun în intervalul 1 martie – 16 mai 2011. După această dată mai există o scurtă perioadă de prelungire, însă pentru fiecare zi de întârziere după data de 16 mai se vor aplica penalități de 1% din valoarea subvenției. Data de 11 iunie va însemna finele campaniei de depunere a cererilor.