Doar jumătate din uriașa cantitate de masă lemnoasă dobărîtă de vânt în pădurile Sucevei în acest an a fost scoasă și dusă spre prelucrare. Cealaltă jumătate reprezintă un pericol pentru pădure, din cauza posibilității de infestare cu ipide – gândaci de scoarță.
Șeful Direcției Silvice Suceava, Valerian Solovăstru, a precizat că, asta este și cauza pentru care anul acesta s-au depus eforturi pentru contractarea unei cantități mari de masă lemnoasă – 805.000 de metri cubi, din totalul de 1.053.000 de metri cubi de lemn doborăți de vânt, din pădurile statului.
Din întreaga cantitate disponibilă, doar 50.000 de metri cubi de lemn sunt exploatați la secțiile proprii ale Direcției Silvice Suceava, restul fiind încredințate firmelor particulare care au participat la licitații.
“Noi sperăm ca pînă la finele anului să fie scoasă din pădure întreaga cantitate de 805.000 de metri cubi de lemn contractată, pentru ca, anul viitor, până în luna martie, să mai fie scoși din pădure încă 250.000 de metri cubi de masă lemnoasă. Nu trebuie să ne prindă primăvara cu lemnul doborât în pădure, pentru că riscăm să se producă o infestare cu gândaci de scoarță, a arborilor sănătoși din jur”, a explicat Valerian Solovăstru.





