Facilități

Peste 50.000 de elevi suceveni vor beneficia de rechizite școlare gratuite

– Beneficiarii pachetelor cu rechizite finanțate de Ministerul Educației sunt elevi cu posibilități financiare reduse
– Școlile sucevene au primit deja, în proporție de 90%, toate manualele necesare, care se distribuie gratuit elevilor
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a stabilit necesarul de rechizite pentru elevii suceveni care provin din familii cu venituri foarte mici. Pachetele gratuite, finanțate de Ministerul Educației și Cercetării, conțin rechizite școlare, caiete și ghiozdane. În anul școlar 2006-2007, 52.253 de elevi suceveni, care vor putea să facă dovada posibilităților financiare reduse pe care le au, vor primi aceste pachete. Este vorba despre 6.882 de elevi de clasa I, 20.463 de elevi cuprinși în clasele II-IV, 18.320 de elevi din clasele V-VII și 6.238 de elevi de clasa a VIII-a. Acestora li se adaugă 350 de elevi din clasele V-VII, care vor primi pachete cu rechizite din stocul rămas de anul trecut și care nu se returnează.
Potrivit inspectorului general adjunct, Vasile Monacu, deși ministerul de resort nu a trimis în teritoriu nici un răspuns cu privire la data la care rechizitele vor ajunge în școli, comanda inspectoratului școlar a fost onorată în fiecare an fără modificări. Acesta a precizat că școlile sucevene au primit deja, în proporție de 90%, toate manualele necesare, care se distribuie gratuit elevilor. Astfel, elevii din județul Suceava, cuprinși în clasele I-X, vor beneficia de manuale noi, gratuite, în proporții diferite: clasa I – 100%, clasa a II-a – 25%, clasa a III-a – 10%, clasa a IV-a – 100%, clasele V-VIII – 15%, clasa a IX-a liceu și SAM – 24%, clasa a X-a liceu și SAM – 10%.
Adjunctul IȘJ Suceava a subliniat că școlile au obligația de a recupera manualele de la elevi la sfârșitul fiecărui an școlar, în stare cât mai bună, și, acolo unde este cazul, să aplice sancțiuni prin recuperarea costului manualelor. Acesta a precizat că, în foarte multe cazuri, recuperarea este dificilă din cauza faptului că unii elevi abandonează școala, fără a preda manualele primite gratuit de la școală.

Recomandări

Activități dedicate poetului național, la Colegiul „Mihai Eminescu”, desfășurate în colaborare cu biblioteca școlii

Eminescu în sufletul copiilor – activități culturale-omagiale la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu”