Un transport important de țigări de contrabandă a fost interceptat de polițiștii de frontieră suceveni, după o acțiune în care aceștia au făcut uz de armamentul din dotare, în zona de munte a județului.
Potrivit celor afirmate de ofițerul pentru relații publice de la poliția de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Serițan, lunea trecută, în jurul orei 18.30, un echipaj de la Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Brodina a observat, pe direcția localității Brodina, un grup de persoane care transporta colete voluminoase de la frontiera de stat către interiorul țării. Lucrătorii de la graniță au acționat imediat pentru reținerea suspecților, însă în momentul în care aceștia au observat echipajul poliției de frontieră au abandonat coletele și au fugit. Pentru reținerea persoanelor care nu s-au supus somațiilor legale prin voce, polițiștii de frontieră au tras cinci focuri de avertisment în plan vertical cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această dată nu s-au oprit și au fugit în localitatea Brodina. În apropiere au fost descoperite patru colete cu țigări care au fost transportatela sediul Sectorului, unde în urma inventarierii au fost înregistrate 5490 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 64.233lei.
Comisarul-șef Poroch-Serițan a mai arătat că la primele ore ale zilei de ieri, echipa de control din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret a descoperit într-un autoturism marca Alfa Romeo înmatriculat în Ucraina 440 de pachete de țigări care fuseseră ascunse în produse de uz casnic și cutii cu alimente. Țigările în valoare de 672 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorul auto, cetățeanul ucrainean V.C., în vârstă de 59 de ani, a fost sancționat contravențional cu amendă de 5.000 de lei și i s-a interzis intrarea pe teritoriul României pentru o perioadă de cinci ani.