Peste 5.000 de locuri de cazare în programul „Litoralul pentru toți”. Care sunt tarifele hotelurilor



Peste 5.000 de locuri de cazare vor fi disponibile, între 5 mai și 15 iunie, în cadrul ediției de primăvară a programului „Litoralul pentru toți”, în ofertă fiind incluse unități de cazare din toate stațiunile din județul Constanța, informează Medoafax.Programul a fost lansat de Asociația Litoral-Delta Dunării (ALDD), Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) și Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) cu scopul de a realiza continuitatea sezonului după minivacanța de 1 Mai, iar oferta este diversificată și include, în acest an, și hoteluri care oferă turiștilor pachete all inclusive. „Programul «Litoralul pentru toți» se află la cea de-a 14-a ediție, ca program tradițional în care patronatele hoteliere și agențiile de turism și-au dat mâna în vederea atragerii turiștilor în perioada de extrasezon pe litoralul românesc, în condițiile în care nicio altă destinație externă nu vine cu o ofertă atât de avantajoasă”, a spus președintele ALDD, Corina Martin. Ea a precizat că pentru a veni în sprijinul turiștilor lansarea acestei ediții beneficiază de aceleași tarife maximale din ediția septembrie – octombrie 2013, „ceea ce înseamnă că aceste pachete pot avea și prețuri inferioare acestor plafoane tarifare”.



Recomandări