Dintre cei 32.193 de deținuți din România, peste 27.000 vor putea vota duminică la alegerile europarlamentare, în timp ce peste 5.000, printre care Adrian Năstase și Gigi Becali, nu-și vor putea exercita acest drept, pentru că le-a fost interzis de instanță,au declarat pentru MEDIAFAX oficialii ANP.”Dintr-un efectiv de 32.193 de deținuți, 27.027 vor putea vota la alegerile europarlamentare”, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).Singurii care nu vor putea vota duminică sunt cei 5.166 de condamnați definitiv în cazul cărora instanța a dispus și aplicarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a alege, conform articolului 66 din Codul penal.





