Elevii de la Școala Profesională Specială din Câmpulung Moldovenesc au participat, pe 25 aprilie, la un „exercițiu” ecologic, plantând peste 500 de puieți de arbori în localitate. Toți elevii și toate cadrele didactice de la Școala Profesională Specială s-au organizat și s-au pus pe treabă. Cei mici, din clasele I-VI, au muncit în spațiul verde al școlii, au făcut straturi, au răsădit flori, au curățat și văruit copacii, în timp ce elevii mai mari, din clasele VII-XI, însoțiți de profesori și educatori, au plantat peste 500 de puieți de arbori, în cartierul Bunești, din Câmpulung.
„Un prim pas spre întoarcerea Câmpulungului spre normalitate și civilizație europeană”
La inițiativa elevilor de la Școala Specială s-au alăturat și colegii lor de la școlile „Th. Stefanelli” și „George Voevidca”, care au venit să dea o mână de ajutor. Împreună au împădurit o zonă unde fuseseră tăiați toți copacii bolnavi, unde începuse, deja, terenul să alunece. Copiii au curățat și o zonă destul de mare din oraș de gunoaie și crengi uscate. În acțiunea inițiată de elevii câmpulungeni s-a implicat și Primăria Câmpulung Moldovenesc, care a pus la dispoziție uneltele necesare plantării arborilor.
Viceprimarul municipiului Câmpulung, Silviu Robciuc, a declarat că „gestul copiilor câmpulungeni reprezintă, nu doar un simplu exercițiu ecologic, ci și un prim pas spre întoarcerea Câmpulungului spre normalitate și civilizație europeană”.
“Frumoși la suflet, și asta se vede prin faptele pe care le fac”
Directoare Școlii Profesionale Speciale din Câmpulung Moldovenesc, Adriana Lacatîș, le-a mulțumit copiilor pentru seriozitatea și implicarea de care au dat dovadă în acțiunile ecologice. „Sunt tare frumoși la suflet, și asta se vede prin faptele pe care le fac. Le mulțumesc și colegelor mele, directoarelor de la Școala Nr. 4 și Școala Nr. 2, care au răspuns prompt invitației și ni s-au alăturat prin elevii care au participat alături de noi la salvarea pădurii”, a completat Adriana Lacatîș.



