Peste 500 de cadre didactice membre de sindicat la Federația Educației Naționale intră astăzi în grevă japoneză. Cei mai mulți dascăli fac parte din Sindicatul „Sf. Andrei” din Gura Humorului, afiliat la FEN, și majoritatea acestora predau în școlile speciale. Liderul de sindicat al profesorilor, Traian Pădureț, a spus că „greva se va derula pe parcursul întregii zile, iar cadrele didactice vor intra la ore, programul se va desfășura normal, după orar, numai că profesorii vor purta la mână o banderolă albă”.
Greva japoneză este forma de protest pentru care au optat peste 80% dintre profesorii suceveni afiliați la FEN, care au fost consultați printr-un referendum cu privire la acest lucru. După ce săptămâna trecută, profesori din Sibiu, Caraș Severin, Galați, Satu Mare și Timiș au fost în grevă japoneză în cascadă, astăzi este rândul profesorilor din Suceava și Botoșani să protesteze.
Sindicaliștii sunt nemulțumiți că Guvernul nu și-a respectat acordurile semnate în ceea ce privește elaborarea unei noi legi a salarizării personalului bugetar și inexistența unui contract colectiv pe ramură și tergiversarea, nemotivată și ilegală, de către Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului a înregistrării contractului colectiv de muncă unic pe ramura învățământ care este deja semnat de trei federații reprezentative. Refuzul Guvernului de a răspunde favorabil solicitărilor repetate ale FEN cu privire la negocierea majorărilor salariale pe anul 2008, înainte de aprobarea bugetului, în vederea identificării fondurilor necesare pentru asigurarea salariului minim de 880 de lei garantat prin contractul Colectiv de muncă pentru personalul din învățământ cu studii superioare este o altă nemulțumire a sindicaliștilor din educație.





