Implicare

Peste 500 de cărți donate de o singură persoană în cadrul campaniei „O carte pentru românii din Transnistria”



Doina Tănăsiciuc a donat circa 500 de cărți și spune că este extrem de bucuroasă știind că poate ajuta pe cineva
Doina Tănăsiciuc a donat circa 500 de cărți și spune că este extrem de bucuroasă știind că poate ajuta pe cineva

Sucevenii au dovedit o dată în plus că sunt solidari cu problemele cu care se confruntă românii din Transnistria. În cadrul acțiunii organizate de cotidianul Monitorul de Suceava și televiziunea Plus TV în proiectul intitulat „O carte pentru românii din Transnistria” în doar două zile s-au adunat circa 700 de titluri. O parte dintre cei care au decis să doneze cărți au dorit să rămână anonimi, iar alții cred că acest gest trebuie urmat și de alte persoane.
Doina Tănăsiciuc a donat circa 500 de cărți și spune că este extrem de bucuroasă știind că poate ajuta pe cineva. „Sper ca aceste cărți să ajungă unde trebuie și să fie de folos în păstrarea limbii române. Este o idee foarte bună și cu siguranță trebuie continuată”, a mărturisit Doina Tănăsiciuc.
Acțiunea demarată săptămâna trecută continuă, iar mașina noastră va ajunge și la Fălticeni pentru a prelua cărțile pe care dorește să le doneze o femeie din localitate, dar și în Suceava, unde există promisiuni pentru alte 500 de titluri.
În perioada care a trecut de la începutul acestei campanii s-au adunat deja peste 1.000 de cărți, iar sucevenii care doresc să se implice sunt rugați să sune la numerele de telefon 0744.479.733 sau 0230.522.993, ori să vină cu volumele direct la sediul ziarului Monitorul de Suceava, în Centru, pe strada Nicolae Bălcescu, nr. 1, în clădirea Cooperației de lângă Casa de Cultură
Și colegii de la Plus TV s-au implicat extrem de puternic în această acțiune, iar la final avem speranța că se vor aduna cât mai multe cărți pentru copiii și elevii din Transnistria.
Mulțumim din nou tuturor celor care au dorit să doneze cărți, cu precizarea că acțiunea va continua până la finalul acestei luni, urmând ca în septembrie să plecăm la Chișinău pentru a le preda celor care au nevoie acută de carte în limba română.
În Transnistria, regiune care aparține de facto Republicii Moldova, trăiesc mii de elevi care sunt obligați de guvernul transnistrean să învețe după manuale în limba rusă și armonizate cu politica de ocupație. De aceea, orice carte în limba română poate constitui un sprijin extraordinar de mare pentru păstrarea românismului în această zonă.
Acțiunea de anul acesta este o continuare a celei începute anul trecut, când, cu sprijinul cititorilor noștri, al Editurii Litera și al Primăriei Dumbrăveni au ajuns la Liceul Teoretic „Alexandru cel Bun” din Tighina câteva sute de titluri.



Recomandări