Aprovizionare

Peste 500 de camioane cu cărbune au intrat deja pe poarta Termicii



Chiar dacă iarna nu își arată colții încă, temperaturile exterioare din ultima perioadă determinându-i pe cei de la Termica să funcționeze cu cazanele de căldură la minim, pregătirile pentru a face față unei ierni grele sunt în toi.
Astfel, numai în ultimele trei săptămâni, pe poarta Termicii au intrat peste 500 de camioane încărcate cu cărbune adus cu trenul din Rusia și Ucraina și descărcat la Dornești.
“Ritmul de aprovizionare cu cărbune este foarte bun, numai sâmbătă au ajuns la noi la depozite 25 de camioane cu cărbune. Până acum am primit cam 10.000 de tone de huilă din cele 50.000 de tone contractate, iar cantitățile pe care le primim vor crește atunci când va fi repusă în funcțiune linia ferată de la Dornești înspre Suceava”, a declarat directorul societății de termoficare a Sucevei, Constantin Plăcintă.
Din stocurile de anul trecut, Termica Suceava mai are o rezervă de aproape 15.000 de tone de huilă, plus 4.000 de tone de păcură, la care se mai adaugă 25.000 de tone de cărbune adus din Africa de Sud, cu vaporul, descărcat în portul Constanța și adus la Suceava cu trenul. Cu toate acestea, conducerea societății de termoficare deja negociază achiziționarea a încă 10.000 de tone de huilă adusă din Africa, precum și o suplimentare de 50% a contractului de 50.000 de tone de huilă semnat cu companiile Carbotix și Unicom Holding.
“Trebuie să fim pregătiți pentru a face față necesarului de căldură al populației în cazul unei ierni grele. Într-o lună geroasă de iarnă ardem și 30.000 de tone de huilă”, a precizat directorul Termica.