Viitori liceeni

Peste 500 de absolvenți de gimnaziu din județ sunt deja admiși la liceu



120 de tineri vor studia în următorii patru ani în cadrul Colegiului Militar Liceal „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc
120 de tineri vor studia în următorii patru ani în cadrul Colegiului Militar Liceal „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc

532 de absolvenți ai ciclului gimnazial au scăpat de emoțiile repartizării computerizate, întrucât aceștia au fost deja admiși în cadrul învățământului liceal de stat.
246 dintre aceștia vor studia din toamnă în cadrul claselor cu profil vocațional, pedagogic sau sportiv. 104 viitori boboci au fost deja admiși la clasele cu profil sportiv din cadrul Liceului cu Program Sportiv (LPS) Suceava, 94 sunt deja admiși la clasele vocaționale ale Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, 28 vor învăța, din septembrie, la profilul pedagogic al Colegiului Național „Mihai Eminescu” (specializarea învățători-educatoare), iar alți 28 de elevi sunt admiși la Seminarul Teologic „Mitropolit Dosoftei” Suceava.
Liceele din județ au organizat, în urmă cu o lună, examene de departajare la probe sportive sau vocaționale, testări destinate absolvenților claselor a VIII-a care au dorit să ocupe un loc în aceste clase.
Totodată, din cei 532 de elevi care sunt deja admiși la unul din liceele sucevene, 120 vor studia în următorii patru ani în cadrul Colegiului Militar Liceal „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.
Aproape 300 de locuri pentru romi. 29 au fost ocupate
Deși liceele din județ au pus la bătaie aproape 300 de locuri pentru romii absolvenți de clasa a VIII-a, la toate profilurile și specializările, doar 29 dintre acestea au fost ocupate la admiterea pe locurile rezervate lor. Doi dintre aceștia au fost admiși la Colegiul „Ciprian Porumbescu”, respectiv LPS.
Deși experiența ultimilor ani nu a evidențiat un interes ridicat al elevilor romi de a absolvi liceul, 30 de licee din Suceava au alocat locuri pentru aceștia.
Statisticile din ultimii ani arată că elevii de etnie romă nu sunt interesați de locurile special rezervate pentru ei. An de an, nici măcar un sfert din aceste locuri nu sunt ocupate. Anul trecut, pe cele338 de locuri de la licee s-au înscris 34 de absolvenți romi.
137 de elevi suceveni au fost admiși în învățământul special
180 de locuri au fost scoase la concurs de patru unități școlare care se adresează copiilor cu nevoi speciale din județ. Locurile pentru învățământul special nu intră în repartizarea computerizată, iar pentru înscriere elevul trebuie să prezinte certificatul care atestă gradul și handicapul acestuia. 137 de elevi au fost deja repartizați în cadrul instituțiilor de învățământ care școlarizează elevi cu cerințe speciale, respectiv Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Sf. Andrei” Gura Humorului, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Suceava, Liceul Tehnologic Special Bivolărie din Vicovu de Sus și Centru Școlar Câmpulung Moldovenesc.
Emoții pentru ceilalți elevi
Mii de elevi din județ așteaptă finalizarea primei etape a admiterii în învățământul liceal de stat, etapă în urma căreia vor ști care este unitatea de învățământ unde vor studia în următorii patru ani. Prima etapă a repartizării computerizate a candidaților va avea loc pe 15 iulie, iar afișarea rezultatelor va avea loc pe 16 iulie, la școlile în care aceștia au învățat, precum și la liceele la care au fost repartizați.
Repartizarea se face ordonând candidații descrescător, după mediile de admitere.



Recomandări

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire
30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire