Peste 50 de TIR-uri, blocate în Vama Albița întrucât a fost restricționat traficul greu pe E 581



Peste 50 de autotrenuri, majoritatea din Republica Moldova, sunt blocate, joi, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, în condițiile în care din cauza viscolului a fost introdusă restricție de circulație pentru traficul greu pe drumul european E581, între vamă și municipiul Huși.
Autoritățile vasluiene au introdus din nou, joi după-amaiză, restricții de circulație pentru traficul greu pe drumul european E581, pe un sector de 15 kilometri, între municipiul Huși și Punctul de Trecere a Frontierei Albița.
În aceste condiții, peste 50 de autotrenuri, majoritatea din Republica Moldova, au rămas blocate în terminalul de mărfuri al vămii vasluiene, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină pe drumul european.
„Autotrenurile vor rămâne blocate în punctul de trecere a frontierei până când condițiile meteorologice se vor îmbunătăți, astfel încât să poată fi redeschisă circulația și pentru traficul greu. În ceea ce privește autotrenurile care vin dinspre sudul țării, acestea sunt preluate de utilajele de deszăpezire din municipiul Huși și duse până în Vama Albița pentru a nu crea blocaje”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui, Maria Costea.
În județul Vaslui, joi după-amiază sunt închise din cauza zăpezii trei drumuri naționale, respectiv DN 24A Murgeni – Fălciu, DN26 Murgeni-Blăgești, spre județul Galați, și DN 11A Bârlad – Podu Turcului, spre județul Bacău, și opt drumuri județene. De asemenea, șapte localități sunt nealimentate cu energie electrică, trei dintre ele fiind în această situație de patru zile.