Peste 50 de specii noi de plante și animale, printre care se numără păianjeni săltăreți, o șopârlă vărgată și o broască ciripitoare, au fost descoperite în Papua Noua Guinee de specialiștii de la Conservation International, informează Reuters.
Creaturile au fost descoperite în timpul unei expediții care a avut loc în iulie și august anul trecut, în zonele înalte din Papua Noua Guinee, un stat situat în vestul Oceanului Pacific, la nord de Australia și la est de Indonezia, a indicat grupul.
50 de specii de păianjeni, două specii de plante, trei specii de broaște și una de șopârle au fost descoperite de specialiști, aceștia susținând că ele sunt noi pentru lumea oamenilor de știință.
Cele trei specii de broaște includ una de talie mică, ciripitoare, una de un verde deschis, cu ochii mari, care trăiește în copaci, și una de apă, care scoate sunete foarte ascuțite.