Nu mai puțin de 88 de persoane, din care 56 sunt funcționari în cadrul structurilor de la Suceava ale Ministerului Administrației și Internelor (MAI), au fost cercetate în cursul anului trecut și față de unii continuă cercetările, de către ofițerii Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Suceava.
Potrivit datelor statistice furnizate de SJA Suceava, 12 dintre funcționarii cu pricina au funcții de conducere.
Pe mâna judecătorilor au fost dați în cursul anului trecut nouă lucrători din cadrul MAI, trei dintre aceștia (agenți de poliție) fiind cercetați în stare de arest preventiv.
În urma activităților desfășurate de către lucrătorii SJA Suceava, unitățile de parchet au întocmit zece rechizitorii.
În cursul anului trecut s-au realizat și trei acțiuni de prindere în flagrant pentru fapte de corupție, fiind vorba de trei instructori auto care cereau bani de la cursanții lor, chipurile, pentru a le facilita promovarea examenului auto și, implicit, obținerea permisului de conducere.
Dintre funcționarii MAI dați pe mâna judecătorilor în cursul anului trecut, cel mai elocvent caz este cel al celor doi agenți de poliție de la Stulpicani, Cristian Daniel Jitari (39 de ani) și Toader Olari (53 de ani).
Dacă Olari a fost dat pe mâna judecătorilor pentru nu mai puțin de cinci infracțiuni ( trei fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice și câte o infracțiune de sustragere sau distrugere de înscrisuri și fals intelectual), colegul său, Jitari, este învinuit pentru șapte fapte, urmând să răspundă în boxa acuzaților și pentru luate de mită, trafic de influență, furnizarea de informații ce nu sunt destinate publicității.
Infractori în uniformă
Potrivit anchetatorilor, Daniel Jitari a cerut și primit diferite sume de bani de la mai mulți indivizi, pentru a-i favoriza în derularea unor anchete penale.
Cei doi sunt acuzați, de asemenea, că, în schimbul a câte 600 de lei fiecare, au acceptat să efectueze demersuri pentru recuperarea unor datorii pe care o persoană din Stulpicani le avea față de un consătean.
În rechizitoriu, agenții sunt învinuiți că au furat din sediul postului de poliție la care lucrau mai multe înscrisuri și chiar dosare penale, făcându-i scăpați pe mai mulți indivizi.
Mai mult, Jitari, explică procurorii, i-a prevenit în repetate rânduri pe anumiți gateriști și patroni de societăți din zonă cu ocazia unor controale.
Lista acuzațiilor continuă și cu faptul că atât Jitari, cât și Olaru, au făcut fel de fel de falsuri în documentele de la postul de poliție Stulpicani.
„Cetățenii pot sesiza fapte de corupție săvârșite de personalul MAI la sediul Serviciului Județean Anticorupție Suceava, situat pe strada Petru Rareș, nr. 15, în incinta clădirii Curții de Conturi Suceava, precum și la telefonul 0230/203.341 sau la linia telefonică gratuită la D.G.A. 0.800.806.806”, a precizat ieri șeful SJA Suceava, comisarul șef Radu Colban.
Afaceri murdare
Peste 50 de funcționari ai MAI, cercetați de ofițerii Anticorupție
