Promovare

Peste 50 de evenimente sportive, artistice și culturale vor întregi experiențele autentice trăite de turiști în Țara Dornelor

Peste 50 de evenimente organizate anul acesta în Țara Dornelor
Peste 50 de evenimente organizate anul acesta în Țara Dornelor

Peste 50 de evenimente sportive, artistice și culturale întregesc experiențele autentice trăite de turiști în Țara Dornelor, destinația ecoturistică a Bucovinei. Pentru a spori atractivitatea destinației Țara Dornelor în rândul vizitatorilor, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor (AETD) a realizat un calendar al evenimentelor de peste an care se desfășoară în destinația ecoturistică. În acest sens, Asociația de Ecoturism Țara Dornelor a anunțat că în acest demers a fost sprijinită de autoritățile locale din cele nouă comune din destinație, Dorna Arini, Șaru Dornei, Panaci, Iacobeni, Ciocănești, Cârlibaba, Dorna Candrenilor, Coșna și Poiana Stampei și municipiul Vatra Dornei.
Potrivit Asociației, peste 50 de evenimente sportive, artistice și culturale se desfășoară an de an în Țara Dornelor, determinând vizitatorii să participe, alături de localnici, la concursuri de schi pentru începători și inițiați în cadrul Serbărilor Zăpezii din Vatra Dornei și din Cârlibaba, să se bucure de atmosfera antrenantă oferită de concurenți din cele 13 țări participante la Campionatul Mondial de Sanie pe Pistă Naturală – singura din România omologată internațional, dar și de competițiile de alergare montană, cum este Hit The Egg, aflată la a patra ediție, competiții cu ambarcațiuni de tip caiac, pe râul Dorna.
La acestea se adaugă evenimentele artistice și culturale, precum Bucovina Acoustic Park, festivalul de artă urbană – Dorna Art, Caravana Filmelor Next – Picnic și Cinema sub clar de lună și Ziua Internațională a Muzicii.
„Pentru promovarea autenticității locale și pentru revitalizarea ocupațiilor străvechi, în Țara Dornelor se organizează anual și sărbători cu specific local-tradițional, cum ar fi baluri ale gospodarilor, zilele comunelor, ziua Internațională a Iei, festivaluri folclorice, de datini și obiceiuri de iarnă. În cadrul acestor manifestări sunt implicați meșteșugarii și producătorii locali, prilej cu care se promovează zona prin intermediul preparatelor din fructe de pădure, ciuperci, păstrăv, lactate, plante medicinale, sau a obiectelor de artizanat cum sunt ouăle încondeiate, trăistuțele tradiționale, sculpturile în lemn, picturile pe sticlă sau lemn, precum și elementele vestimentare precum iile, bundițele și cămeșile”, a transmis Asociația de Ecoturism Țara Dornelor.
De precizat că AETD face parte din rețeaua națională a destinațiilor ecoturistice, reunite sub egida Asociației de Ecoturism din România.

Recomandări

Record național. Asociația „Țara Dornelor” și Păstrăvăria lui Andrei au realizat cea mai mare cobză de păstrăv din România

Asociația Țara Dornelor și Păstrăvăria lui Andrei au realizat cea mai mare cobză de păstrav din România
Asociația Țara Dornelor și Păstrăvăria lui Andrei au realizat cea mai mare cobză de păstrav din România

Expoziția Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Suceava a fost vernisată la Centrul Muzeal „Palatul Dornelor”

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025