Peste 50 de companii românești în topul celor mai mari firme din ECE, cu afaceri de 48,5 mld. euro



România a urcat două locuri, pe trei, între statele din Europa Centrală și de Est (ECE) după numărul companiilor din Top 500 al celor mai mari firme din regiune realizat de Coface, dar a rămas pe locul cinci în ceea ce privește valoarea cifrei de afaceri și a profitului net realizat de acestea.
„Pentru prima dată, România a eliminat Ucraina de pe podium și a urcat de la locul cinci până la al treilea. Acest lucru poate fi explicat printr-o creștere cu 22,7% a numărului de companii și un total de 54 de companii în clasament”, se arată într-un raport al Coface.
Primele două țări în funcție de numărul companiilor din Top 500 sunt Polonia și Ungaria.
Cifra de afaceri a celor 54 de companii din România aflate în topul Coface a crescut cu 10,8% anul trecut, comparativ cu 2011, la 48,55 miliarde euro, iar profitul net a urcat cu 37,7%, la 2,19 miliarde euro.
După nivelul afacerilor, România este devansată de Polonia (cu 171 de companii și o cifră de afaceri cumulată de 233,8 miliarde euro), Ungaria (66 de companii și 89,8 miliarde euro), Cehia (46 de companii și 68,3 miliarde euro) și Ucraina (47 de companii și 62 miliarde euro).
În funcție de profitul net, companiile românești sunt depășite de cele din Polonia (8,4 miliarde euro), Ungaria (2,5 miliarde euro), Cehia (2,48 miliarde euro) și Slovacia (2,46 miliarde euro).
Cele mai bine poziționate companii din România în Top 500, sunt OMV Petrom, pe locul 18, OMV Petrom Marketing, pe poziția 30, Automobile Dacia, pe 34, și Rompetrol Rafinare, pe 36. Topul mai include companii precum Rompetrol Downstream, Petrotel – Lukoil, British American Tobacco, Kaufland România, Metro Cash& Carry, Carrefour, Selgros, Orange, Vodafone, Mediplus, Farmexpert, Romgaz sau Alro.
Din punct de vedere al numărului de angajați, România ocupă locul 4, cu 186.229 de persoane, fiind devansată de Polonia (peste 1 milion), Ucraina (614.260) și Ungaria (204.144).