Estimare

Peste 46.000 de elevi nevoiași din județ vor primi rechizite gratuite, în următorul an școlar



Elevii care provin din familii cu situații financiare precare vor beneficia și în anul școlar 2014-2015 de pachete cu rechizite gratuite.
Potrivit estimărilor Ministerul Educației Naționale (MEN), 46.222 de elevi din județ, atât din ciclul primar, cât și din cel gimnazial, vor primi cele trebuincioase școlii printr-un program guvernamental demarat de ministerul de resort.
Ca număr de beneficiari, județul nostru se clasează pe locul al II-lea la nivel național, după Iași (47.145 de elevi beneficiari).
Fondurile necesare în vederea achiziționării și distribuirii acestor rechizite se asigură din bugetul alocat de MEN, suma totală acordată pentru județul nostru, pentru următorul an școlar, fiind de 1.103.170 de lei.
Potrivit MEN, sumele repartizate se stabilesc “pe baza numărului real de beneficiari din anul școlar precedent și a estimărilor transmise ministerului de către inspectoratele școlare”. Distribuirea pachetelor se va face în primul semestru al anului școlar care va debuta la toamnă.
Pachete de 25 și 30 de lei
Pachetele se acordă elevilor din clasele primare și gimnaziale, de aceste facilități neputând beneficia și liceenii. Sumele alocate pentru rechizite școlare sunt diferențiate în funcție de nivelul de învățământ, după cum urmează: 25 de lei pentru elevii învățământului primar și 30 de lei pentru elevii aparținând ciclului gimnazial.
Conținutul pachetelor acordate elevilor variază în funcție de specificul claselor în care aceștia sunt înscriși. Spre exemplu, un pachet pentru clasa I conține două caiete de tip I, două caiete de tip II, un caiet special abecedar, un caiet special de matematică, două caiete de matematică, două caiete de desen, patru creioane, un stilou cu 24 de rezerve, creioane colorate, radieră, riglă, acuarele cu pensulă, ghiozdan, ascuțitoare, bețișoare și patru coperte pentru caiete. De cealaltă parte, un elev de clasa a VIII-a va primi patru caiete dictando, trei caiete de matematică, zece caiete studențești, creioane, pixuri, o ascuțitoare și o pungă din plastic.
Rechizitele școlare sunt acordate pe baza unei cereri care a fost în prealabil formulată de reprezentantul legal al elevului. Aceste rechizite școlare se acordă în temeiul prevederilor legale elevilor care sunt înscriși în învățământul de stat, primar și gimnazial, la cursuri de zi și care fac parte din familii al căror venit mediu net lunar pe membru de familie se încadrează într-un interval ce va fi comunicat de MEN.



Recomandări

Excelența în educație, răsplătită la Fălticeni: 72 de elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute la evaluarea națională și bacalaureat

Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat
Primăria și CL Fălticeni continuă tradiția de a premia elevii care au demonstrat excelență la evaluarea națională și bacalaureat

298 de elevi suceveni au lipsit de la examenul la matematică, la evaluarea națională

A doua probă a evaluării naționale a absolvenților clasei a VIII-a, examenul la matematică, a avut loc în județul Suceava în 160 de centre de examen
A doua probă a evaluării naționale a absolvenților clasei a VIII-a, examenul la matematică, a avut loc în județul Suceava în 160 de centre de examen

Peste 80 la sută dintre elevii Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” au încheiat anul școlar cu medii generale peste 9