Peste 4.200 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 1,8 milioane lei, au fost date de polițiști după controalele din ultima săptămână la centre de morărit și panificație, în cazul a patru astfel de unități fiind dispusă suspendarea sau oprirea activității, informează IGPR.
În urma controalelor au fost constatate 168 de infracțiuni, majoritatea de evaziune fiscală, 160 de persoane fiind suspectate de comiterea acestora, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, duminică, de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).
Pe lângă sancțiunile date, polițiștii au aplicat măsuri asiguratorii și au confiscat 11 autovehicule.
Poliția Română a declanșat, la 1 septembrie, o amplă acțiune de verificare a activităților în domeniul producerii, prelucrării, achiziționării și comercializării produselor cerealiere și de panificație. Din dispoziția șefului Poliției Române, sunt efectuate verificări punctuale, de la producători până la cei care vând produsulele finite către populație.
La controale participă și reprezentanți ai organismelor de inspecție și control din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.