Peste 400.000 de documente despre Primul Război Mondial, provenind din opt țări, vor fi descărcate pe site-ul Europeana, portalul de promovare a culturii europene, pentru a marca, în 2014, împlinirea a 100 de ani de la începutul acestui conflict, informează AFP.
Programul „Europeana Collections 1914 – 1918” va constitui o prețioasă arhivă digitală, alcătuită din colecții provenind de la zece biblioteci din opt state care s-au aflat în centrul conflictului, au precizat, marți, reprezentanții Bibliotecii Naționale a Franței (BNF) și Bibliotecii Naționale Universitare din Strasbourg (BNU), într-un comunicat.
Biblioteca digitală astfel constituită va include documente diverse – cărți, volume pentru copii, ziare, jurnale de tranșee, manuscrise, corespondență de război, fotografii, afișe, hărți, partituri, broșuri, prospecte, manifeste de propagandă, lucrări religioase, medalii și monede.
Din cauza fragilității și rarității acestor documente, care restrâng accesul spre consultare, ele vor fi disponibile online, iar accesul va fi gratuit.
Noua arhivă va evidenția astfel „importanța pe care Primul Război Mondial a avut-o în elaborarea unei identități europene comune”, se afirmă în același comunicat.
Depășind cu mult cadrul istoriei militare tradiționale, aceste documente vor aduce noi lămuriri asupra istoriei sociale, a vieții cotidiene, culturale și artistice din anii de război.
Subvenționat de Comisia Europeană, la acest proiect participă zece biblioteci – Staatsbibliothek din Berlin, în calitate de coordonator, BNF, BNU din Strasbourg, bibliotecile naționale centrale din Roma și Florența, Biblioteca regală din Belgia, British Library, Biblioteca regală din Danemarca, Biblioteca națională a Austriei și Biblioteca națională a Serbiei – dar și alți doi parteneri în calitate de consilieri tehnici.
Programul complet poate fi consultat pe site-ul http://www.europeana-collections-1914-1918.eu/.