Mii de arbori din pădurile Sucevei au fost culcați la pământ de vijeliile stârnite în ultimele două zile, pe fondul unor temperaturi excesive, care au provocat deplasarea maselor de aer.
Conform primelor estimări din teren, pagubele produse de vânt se ridică la peste 40.000 de metri cubi de lemn, cele mai multe doborâturi de vânt înregistrându-se în Bazinul Dornelor.
“Din raportările estimative inițiale doborâturile de vânt depășesc 40.000 de metri cubi de lemn, din care aproximativ jumătate sunt în pădurile statului, iar jumătate în cele retrocedate. Nu putem ști pagubele totale până când nu vom face controale și măsurători în teren, dar ne așteptăm ca volumul de lemn doborât de vânt să fie cu mult mai mare”, a declarat șeful Direcției Silvice Suceava, Mihai Mihețiu.
Printre Ocoalele Silvice puternic afectate de doborâturi de vânt se numără Iacobeni, Broșteni și Pojorâta.
De altfel, într-un studiu realizat de ICAS Brașov, județul Suceava are cel mai mare grad de risc la producerea doborâturilor de vânt, din întreaga țară, cele mai expuse Ocoale Silvice în această privință fiind Moldovița, Broșteni, Cârlibaba, Crucea, vama, Dorna Candreni, Falcău, Iacobeni, Vatra Dornei, Pojorâta, Stulpicani, Breaza, Mălini, Putna, Frasin, Brodina, Tomnatic și Marginea.