Fenomen ciudat

Peste 4000 de suceveni nu au mai cerut subvenții la căldură

În plină criză economică, peste 4000 de familii din municipiul Suceava, care au beneficiat anii trecuți de subvenții la căldură, nu au mai solicitat acest ajutor acordat la încălzirea locuințelor.
Situația este inexplicabilă și pentru autoritățile locale, care se așteptau ca anul acesta să fie chiar mai multe cereri, motiv pentru care au tipărit și distribuit 18.000 de formulare de solicitare a subvenției la căldură.
“Deocamdată avem 9127 de cereri înregistrate pentru subvenții la energie termică în sistem centralizat, din care au fost aprobate 8907 cereri.
227 de cereri au fost respinse din diverse motive, precum lipsa adresei de domiciliu sau lipsa contractului de închiriere. Pentru subvenții la gaz s-au depus 2257 de cereri, din care 2237 au fost validate.
La lemne și combustibil petrolier au fost depuse 1077 de cereri, din care 1072 au fost aprobate și cinci respinse”, a prezentat primarul Ion Lungu situația centralizării cererilor de subvenții la încălzirea locuințelor.
Șeful municipalității sucevene a subliniat faptul că numărul sucevenilor care au solicitat să beneficieze de subvenții la căldură a scăzut inexplicabil de mult, comparativ cu anii trecuți, în condițiile în care singurul motiv legal care i-ar fi împiedicat să solicite aceste ajutoare era creșterea veniturilor față de anul trecut.
“Ne așteptam la mai multe cereri, comparativ cu anul trecut, când au fost 12.000 de beneficiari de subvenții numai la căldura furnizată în sistem centralizat și peste 3500 de beneficiari la gaz metan. Nu știu ce să cred, poate sunt veniturile mai mari decât în alți ani”, a declarat Lungu.
De aceste ajutoare de încălzire pot beneficia familiile ale căror venituri lunare sunt mai mici de 615 lei pe membru de familie.

Recomandări

Furnizarea apei calde către locuitorii din Rădăuți, reluată vineri după-amiază după o pauză de mai bine de o săptămână

Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire pot fi depuse în perioada 15 octombrie – 20 noiembrie

La Primăria Suceava cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire pot fi depuse în perioada 15 octombrie – 20 noiembrie 2024

Sucevenii vor putea ajunge pe litoral, până la Mangalia, în vacanța prelungită 1 Mai – Paște