Cultural

Peste 4.000 de suceveni, așteptați astăzi la Concertul „Simfonii de toamnă”, ediția a IV-a

Peste 4.000 de suceveni sunt așteptați astăzi, 2 septembrie, începând cu ora 19:30, pe esplanada Casei de Cultură Suceava, la Concertul „Simfonii de toamnă”, ediția a IV-a, eveniment organizat de Clubul Rotary Suceava-Bucovina. Sucevenii vor petrece anul acesta o seară memorabilă în compania artiștilor de la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” din Chișinău, sub bagheta dirijorului Mihai Agafița, dirijor de elită al Filarmonicii din Chișinău. Accesul în zona cu scaune de pe esplanada Casei de Cultură Suceava se va face pe bază de invitație.
Invitațiile vor fi oferite gratuit sucevenilor de membrii Clubului Rotary Suceava-Bucovina. Mesajul cu care organizatorii merg către suceveni și anul acesta, după ecourile frumoase de la primele trei ediții ale proiectului, este „Dăruiți comunității împreună cu Rotary”. Organizarea regalului de muzică clasică la Suceava „Simfonii de toamnă”, ediția a IV-a, a fost posibilă datorită partenerilor care s-au alăturat Clubului Rotary Suceava-Bucovina la eveniment: Centrul de Diagnosticare Explora, Betty Ice, Prolisok și Grupul de firme Calcarul. Alături de aceștia, proiectul este susținut, ca în fiecare an, de companii mari din mediul de afaceri local, de autoritățile locale și mass-media. Clubul Rotary este o organizație a oamenilor de afaceri și a reprezentanților diferitelor profesii, care asigură servicii umanitare, promovează standarde etice înalte în toate domeniile de activitate și stimulează relațiile de bună înțelegere între membrii comunității. „«Simfonii de toamnă» este un eveniment pe care îl dedicăm sucevenilor, pe care îi așteptăm în număr cât mai mare pe 2 septembrie, în centrul Sucevei”, este mesajul transmis de organizatori iubitorilor de muzică de calitate.
În avanpremiera concertului „Simfonii de toamnă”, marți, 1 septembrie, între orele 16:00-20:00, în Parcul Central „Ioan Nemeș” (în vecinătatea Muzeului de Științe ale Naturii), Clubul Rotary Suceava-Bucovina a organizat mai multe concerte susținute de tineri artiști, elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava.

Recomandări

Festivalurile obiceiurilor de iarnă din Râșca și Drăgușeni au încheiat ediția de anul acesta a programului „Crăciun în Bucovina”

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Corul „Almarema” susține azi un concert de colinde, la Biserica Romano-Catolică „Sf. Ioan Nepomuk” Suceava

Clubul Rotary Suceava Bucovina a adus bucurie de Crăciun pentru peste 100 de copii în cadrul acțiunii „Dăruiește un zâmbet!”

Auditoriumul Colegiului de Artă Suceava, modernizat cu o investiție de 180.000 de euro, de Fundația Umanitară ASSIST și donatori