Analizele de bilanț ale Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava cu privire la anul 2013 arată că în județ au fost înregistrate peste 4.000 de fapte de furt și peste 2.000 de infracțiuni economico-financiare. Față de 2012 faptele de furt sunt în scădere, în timp ce infracțiunile de natură economică sunt în ușoară creștere.
În privința furturilor, care au dat mari bătăi de cap în județ în ultimii ani, în 2013 au fost înregistrate 4.176 de infracțiuni de acest gen, sesizările fiind cu 268 mai puține față de 2012.
„Cu o medie de 600 de infracțiuni de furt la suta de mii de locuitori, IPJ Suceava se clasează pe locul 40 la nivel național, aproape la jumătatea mediei naționale, care este de 1.050 de infracțiuni de furt la suta de mii de locuitori”, a explicat subcomisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.
Cele mai multe furturi înregistrate în județ anul trecut au fost cele din locuințe (1.078), din societăți comerciale (466), din auto (253), din genți, poșete și buzunare (172), de animale (95) sau de mașini (51). De precizat că cele mai multe furturi de mașini au fost cele de folosință, autoturismele fiind sustrase doar pentru ca hoții să se deplaseze dintr-un loc în altul, după care mașinile au fost abandonate.
Numărul de infracțiuni, per total, mai scăzut decât media din România
Referitor la infracțiunile economico-financiare, IPJ Suceava a înregistrat, în 2013, un număr de 2.079 de dosare penale, cu 40 mai multe decât în anul 2012. În creștere sunt infracțiunile de înșelăciune, infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, infracțiunile de fals și cele de corupție.
Mai trebuie spus că, per ansamblu, în ceea ce privește toate faptele penale, Suceava stă mult mai bine decât media pe țară.
„Dinamica situației operative înregistrată la nivelul IPJ Suceava evidențiază faptul că în anul 2013 infracțiunile sesizate, care fac obiectul lucrărilor penale, au un trend descendent față de anul 2012. Cu un volum total al criminalității de 2.477de infracțiuni la 100.000 de locuitori, județul Suceava se situează pe locul 34într-un clasament la nivel național, sub media națională, care este de 3.095 de infracțiuni la 100.000 locuitori”, a explicat subcomisarul Epureanu.