Proiect, la final

Peste 4.000 de copii, sute de preoți, profesori și părinți au participat la Școala de vară „Copii la altar”

Proiectul „Copii la altar”, la final
Proiectul „Copii la altar”, la final

Peste 4.000 de copii, din 82 de parohii din eparhia Sucevei și Rădăuților și din diaspora, sute de preoți, profesori și părinți au participat în vacanță la Școala de vară „Copii la altar”. Împreună au trăit emoții, și bucurii, și experiențe dintre cele mai frumoase, în preajma sfintelor altare, după cum ne-a spus inspectorul școlar pentru religie prof. Daniela Ceredeev (Inspectoratul Școlar Județean – IȘJ Suceava). „Mie mi-e neîncăpător cuvântul mulțumesc pentru atâta jertfă și binecuvântare. Mă înclin cu prețuire întreagă”, a completat inițiatorul și mentorul acestui proiect, prof. Daniela Ceredeev. Vă reamintim că Școala de vară „Copii la altar” este un program educațional-catehetic, complementar programului Școala de duminică, subsumat parteneriatului Școală-Biserică, derulat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu sectorul Teologic-Educațional al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.
Fiecare copil, fiecare slujitor al Altarului, fiecare profesor, părinte, voluntar care a participat măcar la o acțiune din cadrul acestui proiect are povestea lui. Nu va uita clipele petrecute între oameni deschiși, oameni valoroși, oameni care știu să dăruiască fără să aștepte nimic în schimb.
Diversitate
În cadrul școlilor de vară „Copii la altar”, copiii și tinerii din parohiile județului Suceava, organizați în grupe, au participat la activități instructive, catehetice și socio-educative. Au fost organizate ateliere catehetice; ateliere de lectură biblică interpretativă/comprehensivă și/sau de scriere creativ-reflexivă; ateliere creative; activități de timp liber de calitate, de voluntariat și inițiativă comunitară; activități socio-educative și culturale, de suport și consiliere pentru copii aflați în situații de risc și/sau în incapacitate de a participa la învățarea online; școală de vară/de iarnă. Copiii au purtat discuții libere cu preoții, cu profesorii voluntari, dar și cu alți copii de vârstă apropiată, aflând răspunsuri la diferitele lor curiozități de natură religioasă. Au făcut drumeții, și-au folosit creativitatea în cadrul atelierelor de desen, pictură etc., au cântat, s-au bucurat de acel „împreună” dătător de bine, de iubire, de prietenie, de respect, de credință și întrajutorare. Moderatori au fost preoți, profesori de religie, profesori ce predau alte discipline sau co-teaching preot-profesor (învățare în diadă).
Fiecare parohie și-a organizat propriul calendar în perioada vacanței de vară. Coordonatorii programului Școala de vară „Copii la altar”, program educațional-catehetic, au fost prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar de specialitate religie, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, arhid. prof. dr. Bogdan-Mihai Hrișcă, consilier eparhial, Sectorul Teologic-Educațional, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prof. Cristi-Gabriel Hurjui, inspector pentru cateheză parohială, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Proiectul „Copii la altar”, la final
Proiectul „Copii la altar”, la final
Proiectul „Copii la altar”, la final
Proiectul „Copii la altar”, la final
Proiectul „Copii la altar”, la final
Proiectul „Copii la altar”, la final
Proiectul „Copii la altar”, la final
Proiectul „Copii la altar”, la final
Proiectul „Copii la altar”, la final
Proiectul „Copii la altar”, la final

Recomandări

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

Activități dedicate diversității etnice și dialogului intercultural, la instituții școlare din județ

Prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru și Literatură Dramatică „Cetatea copiilor” 2025, la final

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului