Ghișeele TPL din municipiul Suceava continuă să fie aglomerate, ca urmare a numărului mare de solicitări pentru eliberarea abonamentelor gratuite pentru elevi, precum și pentru abonamente pentru noile rute de transport, metropolitane.
Deja peste 4.000 de elevi din Suceava și localitățile din jur, care învață în școlile din municipiul reședință de județ, au obținut abonamentele gratuite de transport cu autobuzele și microbuzele TPL, valabile un an de zile, iar numărul beneficiarilor crește vertiginos.
În total, se estimează că se va ajunge la aproximativ 15.000 de abonamente TPL pentru elevi, mult mai multe decât anul anterior.
Eliberarea acestora se face în baza listelor primite de la unitățile de învățământ, cu datele elevilor înscriși la cursuri.
”Avem aproximativ 200 de CNP-uri greșite sau alte erori. Sunt și câteva școli care au trimis suplimente la listele inițiale, deci încă e posibil că unii elevi să fie trimiși să aducă adeverințe de la școlile la care învață”, a remarcat directorul TPL Suceava, Gabriel Petruc.
În municipiul Suceava funcționează patru puncte de eliberare a abonamentelor TPL, în stațiile de așteptare din Centru, Obcini (Flori), Burdujeni (Orizont) și Gara Burdujeni.