Poliția de Frontieră

Peste 395 de mii de pachete de țigări, confiscate de la începutul anului



Bilanțul activității Poliției de Frontieră
Bilanțul activității Poliției de Frontieră

Peste 395 de mii de pachete de țigări au fost confiscate, de la începutul anului, de la persoanele care au tranzitat punctele de frontieră din cadrul IJPF Suceava, iar valoarea bunurilor reținute în vederea confiscării (țigări, material lemnos și textile) este de peste aproape 3,4 milioane lei, fiind aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, a anunțat șeful Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) Suceava, comisarul-șef Cezar Ciorteanu, la bilanțul activității din primele șase luni ale anului 2011. Acesta a precizat că prin punctele de frontieră din cadrul IJPF Suceava au circulat aproape 675 de mii de persoane, cu peste 300 de mii de mijloace de transport.
Pentru încălcarea prevederilor regimului vamal de către diverși cetățeni, în special pentru trafic cu țigări și contrabandă, IJPF Suceava a făcut 49 de propuneri de anulare a vizei către Ministerul Afacerilor de Externe. În același timp, au fost înregistrate 161 de lucrări penale, pentru contrabandă – 74, constituire grup organizat – două, regimul frontierei – 53, infracțiuni de fals – șase, alte genuri de infracțiuni – 90, infracțiuni săvârșite de 214 persoane.
Șeful IJPF Suceava a mai arătat că în zona de competență au fost înregistrate 52 treceri ilegale ale frontierei de stat, în care au fost depistate 85 de persoane.
În cadrul cooperării cu organele administrației publice locale s-au desfășurat întâlniri de lucru între reprezentanți ai Inspectoratului și reprezentanți ai autorităților locale județene, precum și cu autoritățile locale din localitățile limitrofe frontierei de stat a României.
Comisarul-șef Ciorteanu a precizat că pe plan extern a existat o bună colaborare cu grănicerii ucraineni, colaborare axată pe schimbul de date și informații, în baza documentelor de cooperare încheiate la nivel teritorial. În perioada analizată au avut loc 144 de întâlniri cu reprezentanții Detașamentului de Grăniceri Cernăuți și ai structurilor subordonate, au fost transmise părții ucrainene 198 comunicări și s-au primit 189.
„Activitatea Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava s-a desfășurat în interesul persoanei, al comunității și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv în executarea legii, având ca bază legală prevederile actelor normative în vigoare”, a concluzionat șeful IJPF Suceava.