Peste 35.000 persoane, vaccinate contra cancerului de col uterin în 2010, majoritatea de 12-19 ani



Peste 35.000 de persoane au fost vaccinate împotriva cancerului de col uterin în 2010, cele mai multe doze fiind administrate la grupa de vârstă 12 – 19 ani, potrivit datelor centralizate de către Ministerul Sănătății.
„Numai în 2010 au fost utilizate deja 88.530 de doze de vaccin HPV pentru imunizarea a peste 35.000 de persoane, cele mai multe la grupa de vârstă 12 – 19 ani”, a declarat directorul general al Ministerului Sănătății, Amalia Canton.
De la începutul anului 2010 au fost administrate 36.611 doze la grupa de vârstă 12 – 24 ani, 24.548 de doze la grupa de vârstă 15 – 19 ani, 17.839 la grupa 20 – 24 ani și 9.532 la grupa peste 24 ani.
Potrivit medicilor, vaccinul are contraindicații doar în cazul celor care suferă de alergii sau alte infecții, produsul fiind eficient și la femeile de peste 25 ani.
Persoanele care vor să fie vaccinate împotriva cancerului de col uterin pot cere acest lucru la medicul de familie sau la cabinetele de planificare familială. Vaccinarea este gratuită, iar la nivel național mai sunt disponibile aproximativ 50.000 de doze.
Potrivit medicilor, efectele vaccinării se vor vedea peste 10 -15 ani, când numărul femeilor care fac această boală va scădea.
„Așa s-a întâmplat și în cazul hepatitei B. După ce copiii au fost imunizați la naștere, numărul cazurilor de hepatită B a scăzut”, declara, recent, șeful Clinicii de obstetrică ginecologie de la Spitalul Elias, profesor doctor Radu Vlădăreanu.
România este acum pe primul loc în Europa în ceea ce privește cancerul de col uterin. În fiecare zi nouă femei află că au cancer de col uterin, iar alte șase își pierd viața din cauza maladiei, potrivit statisticilor naționale.