Final

Peste 3.500 de persoane au urmărit spectacolele din cadrul Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru din Suceava

Sala Dom Polski a fost arhiplină
Sala Dom Polski a fost arhiplină

Spectacolele care au avut loc în cadrul ediției de anul acesta a Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru (FIST) din Suceava au fost urmărite de peste 3.500 de persoane. Pe tot parcursul festivalului, sălile Auditorium „Joseph Schmidt” a Universității „Ștefan cel Mare” și Dom Polski au fost arhipline, putându-se remarca un interes deosebit pentru teatru din partea tinerilor suceveni. La ediția de anul acesta a festivalului au participat zece școli de teatru, șase din România și patru din Europa, care și-au prezentat pe scenele sucevene spectacolele de licență sau master, sau examenele de an.
Trupele de teatru care au evoluat pe cele două scene au venit de la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Televiziune, Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu, Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea de Arte Târgu Mureș, Facultatea de Arte, Departamentul de Teatru și Arte Vizuale, Universitatea de Vest din Timișoara, Departamentul Muzică – Actorie din cadrul Facultății de Muzică și Teatru, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) București – Facultatea de Teatru, Universitatea Hyperion, București, Facultatea de Arte, Departamentul Artele Spectacolului, Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, Chișinău, Republica Moldova – Facultatea de Teatru, Film și Dans, ACTEA, Ville de Caen, Franța, Academia Națională de Artă Teatrală „Aleksander Zelwerowicz”, Varșovia, Polonia, Universitatea de Arte din Belgrad, Serbia – Facultatea de Artă Teatrală.
De precizat că juriul festivalului de la Suceava a fost format din șapte persoane care au participat la deschiderea oficială a evenimentului, acestea acceptând voluntar să participe la toate spectacolele din program. La final, s-a acordat un premiu onorific al publicului, care a revenit în mod egal celor mai apreciate două spectacole, „Antisocial” al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu – Facultatea de Litere și Arte, Departamentul de Artă Teatrală, și „Cine e fazanul?” al UNATC „I.L. Caragiale” din București – Facultatea de Teatru.
În același timp, Asociația Festivalului Internațional al Școlilor de Teatru Suceava (AFISTS) a oferit un premiu special spectacolului „Dragoste cu toane” pus în scenă de studenții Școlii ACTEA din Ville de Caen din Franța.
Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru din Suceava a fost organizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Suceava, Consiliului Județean, Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Muzeului Bucovinei, Centrului Cultural Bucovina, Uniunii Naționale a Polonezilor și al Institutului Cultural Român.

Recomandări

Expoziție de grafică și spectacol de teatru, de Zilele Europene ale Patrimoniului, la Teatrul Municipal „Matei Vișniec”

Spectacolul de teatru „Strigătul copiilor”, cu actori de la Chișinău, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”

Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” și Draga Film Fest, la Fălticeni

Peste 500 de domni și domnițe, alături de autorități, au salutat miile de spectatori prezenți la deschiderea Festivalului Medieval de la Suceava

Cea mai mare paradă medievală din România a marcat debutul Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” Suceava